V.Stoica

La șase ani de la darea în folosință a primului pasaj suprateran giratoriu din România, cel de la ieșirea din Ploiești spre Păulești și Blejoi, pe Centura Capitalei a fost deschis circulației, la finalul săptămânii trecute, pasajul Domnești (foto sus), o variantă aproape identică a pasajului din Prahova.
În 2016, se finaliza sensul giratoriu suspendat de la ieșirea din Ploiești, construit într-una dintre cele mai problematice zone din punctul de vedere al accidentelor rutiere. Aproape zilnic, în intersecția dintre DN1B și DJ 102 (care merge spre Păulești), aveau loc accidente rutiere, iar mașinile care intrau în coliziune deveniseră parte din peisaj.
Nici măcar semafoarele existente în intersecția DJ 102 cu DN1B nu mai reprezentau o opreliște pentru unii dintre șoferii grăbiți sau inconștienți care încălcau regulile elementare de circulație.
În cei șase ani de la construirea giratoriului suspendat de la ieșirea din Ploiești, doar câteva accidente ușoare s-au mai petrecut acolo, ceea ce înseamnă că obiectivul principal al proiectului primului pasaj suprateran de tip sens giratoriu – de reducere a pierderilor de vieți omenești – a fost atins cu succes.
Numai în ziua inaugurării – 28 mai 2016 – au circulat pe giratoriul suspendat de la Păulești nici mai mult, nici mai puțin de 14.700 de autovehicule, iar în primele trei zile de la inaugurare, au trecut prin pasajul respectiv peste 30.000 de autovehicule.
Investiţia în pasajul suprateran, gândită în ideea fluidizării traficului în zona de nord a Polului de Creştere Ploieşti-Prahova, prin separarea traficului periurban de traficul naţional, a fost una de amploare, totalizând 55.090.599,08 lei, din care valoarea asistenței financiare nerambursabile a ajuns la 49.066.473,99 lei.
Pasajul are forma unei giraţii cu raza interioară de 40 m şi raza exterioară de 51,50 m, calea inelară având lăţimea de 11,00 m. Pasajul înlocuiește intersecţia semaforizată existentă în trecut, asigurând legătura dintre DJ102 şi DN1B prin bretele de acces denivelate, deviind şi separând astfel fluxurile de trafic, respectiv traficul general de tranzit de cel comercial în zona de dezvoltare din partea nordică a municipiului Ploieşti și de cel periurban.