Luiza Rădulescu Pintilie
„Dacă mor, sunt liniştit /Căci pe toţi eu i-am iubit, /Las pe oameni împăcaţi/ Ca pe-adevăraţii fraţi (…)/ Iar poporul credincios /Să se roage lui Hristos/ Pentru părintele lor/ Ce-a slujit pentru popor”. Astfel scria, cu doar câteva luni înainte să se stingă din viaţă, preotul iconom stavrofor Pârvu I.Gheorghe în poezia „Din aducerile aminte”. O poezie inclusă în volumul „Testament între pământ şi cer”, apărut postum, într-o ediţie „In memoriam „ realizată de familie pentru a –i respecta ultima dorinţă şi adusă, purtând încă mirosul cernelii tipografice, în ziua comemorării împlinirii unui an de la naşterea sa în viaţa sfânt cerească şi veşnică şi a pomenirii sale chiar în Biserica „Sfinţii Voievozi” din Urlaţi, în amvonul căreia a slujit cu atâta luminoasă dăruire. Peste şaizeci de ani de slujire- cum nu se împlineşte în cariera prea multor preoţi- şi de misiune duhovnicească onorată „cu timp şi fără de timp” până în cele din urmă zile ale vieţii sale pământene de la început de noiembrie 2021. Iar pe măsura iubirii sale de oameni, şi aceştia au venit joi, 10 noiembrie a.c., în sfânta bisercă, să fie alături familiei şi preoţilor care l-au pomenit creştineşte pe bun şi blândul preot, care s-au rugat pentru ca să i se ierte „toată greşeala cea de voie şi cea fără de voie, şi neosândit să stea la înfricoşătorul scaun de judecată” şi pentru odihna veşnică a sufletului său adormit. Şi n-a fost moment de rugăciune, de închinare ori de cântare bisericească în care o singură voce să nu devină glasurile soborului de preoţi şi cele ale credincioşilor care au umplut biserica, unii veniţi de la depărtare. Aşa încât, la veşnica pomenire, într-un brâu de inimi şi de mâini aşezate pe umăr s-au înlănţuit toţi cei prezenţi, rostind cu nădejde să fie pomenit din neam în neam. Iar troparul Învierii Domnului a luminat şi mai mult sfântul lăcaş, înălţându-se ca şi cum ar fi vrut să urce la ceruri şi să ajungă în locul unde va fi săvărşind Liturghia duhovnicească prea fericitul adormit întru Domnul preot Pârvu I.Gheorghe : „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Şi părea că până şi sfinţii de pe pereţi şi –au alăturat rugăciunile… Iar dacă i-am fi putut vedea, poate că şi serafimii şi heruvimii- pe care i-a cântat atât de frumos preotul Pârvu în sfântul altar şi i-a aşezat cu cinstire în poeziile din cele trei cărţi ale sale, vor fi luminat şi mai tare locurile cele sfinte din ceruri.
În biserica în care a lăsat loc de iubirea şi de preţuirea pe care le binemerită preotul pomenit, emoţiile au fost deopotrivă pentru preotul Ionuț Negoiță- protoiereu al Protoieriei Urlaţi, părintele diacon Petre Florin Ciprian- secretar patriarhal la Biroul de presă al Patriarhiei Române, slujitor la Biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Andronache București – Colentina, preoţii Tănase Petroni şi preotul Radu Manuel Mihail – alături de care preotul Pârvu I. Gheorge a slujit în Parohia Sfinţii Voievozi Urlaţi, preotul Pitulice Gabriel – Parohia Vărbilău II, preotul Ion Gheorghe – preot pensionar îmbisericit la Parohia Sfinții Voievozi Urlaţi, preotul Purnichescu Ioan Toma Aurelian – preot pensionar îmbisericit la Parohia Perşunari, preotul Alexandrescu Andrei – parohia Cioranii de Jos II, preotul Neagu Vali – Parohia Albeşti Paleologu, preotul Oprea Constantin – Parohia Sălciile, preotul Ştefan Georgian Panait- Parohia Plopu , preotul protosinghel Cleopa Florescu – Mănăstirea Jercălai, acesta din urmă aproape copleşit de trăirile unor asemenea momente, nesfiindu-se să-şi mărurisească durerea de a fi pierdut parcă un frate. De altfel, glasurile frumoase ale preoţilor care au săvărşit sfânta Liturghie şi slujba parastasului, înălţătoare şi calde deopotrivă, se stingeau uşor când cu toţii rosteau „preotul Gheorghe, fratele nostru”. Iar lângă piatra de mormânt- aşezată de preotul Pârvu I.Gheorghe din timpul vieţii sale în curtea bisericii, unde îşi doarme acum somnul cel de veci alături de soţia sa, preoteasa Maria, plecată cu mult mai devreme, „Sus, la Domnul „ – fiecare cuvânt a dat zilei frumoase de toamnă o aură neasemuită. Meritată mângâiere sufletească pentru membrii familiei ( fiica Elena -Mihaela şi fiul Cristian-Nicolae, alături de nora Nicoleta şi nepotul Sergiu Constantin) care au împlinit nu numai rânduielile creştineşti, dar şi frumoasa datorie moral-testamentară de a respecta cuvântul părintelui şi bunicului lor de a duce la bun sfârşit o a treia carte de poezii, la care a trudit cu vrednicie, cu bucurie, cu speranţă. Ultimul manuscris, caligrafiat admirabil, datat şi adnotat- cum făcea, fără excepţie- e cel al poeziei „Sfârşit de toamnă”, scrisă luni, 1 noiembrie, orele 15-17,30 şi încheiată cu acelaşi gând al iubirii necondiţionate de oameni, al generozităţii sale, al grijii şi al ocrotirii duhovniceşti :”Doamne, dă-le tuturor,/Mult belşug şi ajutor/ O viaţă în armonie/ Şi cu-aleasă voioşie !” .Pe 12 noiembrie avea să plece pe drumul unei toamne … eterne. Iar „Testament între pământ şi cer”- avea să capete cu adevărat nu numai pecetea testamentului său poetic, dar şi de om trecător prin viaţa pământeană , cel pe care l-a definit atât de cuprinzător : „Am încercat să împletesc poezia cu rugăciunea şi înţelepciunea unui om religios, trecut prin viaţă”. 83 de ani . O viaţă de om şi un om al unei vieţi în care şi-a împlinit visul de a deveni preot, în care a zidit nu numai biserici, ci şi o frumoasă şi impunătoare catedrală a cuvântului de învăţătură venit din cărţile sfinte şi din propria experienţă de om trăitor în lume, în care a răspândit bunătate şi blândeţe , cum au spus şi părintele protoiereu Negoiţă Ionuţ şi diaconul Petre Florin, acesta din urmă mărturisind, cu emoţie , cu afecţiune şi cu recunoştinţă, că a fost crescut, de copil, pe drumul slujirii preoţeşti de preotul Pârvu Gheorghe,
„Preotul sfânt odihneşte inimile credincioşilor, aduce pace conştiinţei lor, se face pildă şi model al vieţii creştineşti şi întruchipează icoana vie şi perceptibilă a cultului creştin”. Am ales să înscriu aceste cuvinte ale Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina pe coperta volumului „Testament între pământ şi cer”, chiar în momentul trimiterii lui spre tipar, după ce cartea de care acceptasem să mă ocup la rugămintea preotului Pârvu Gheorghe – şi despre care am vorbit chiar şi în momentele de suferinţă în care aştepta să vină ambulanţa- fiindcă mie îmi par a-l defini, aşa cum l-am cunoscut şi l-am descifrat eu nu în multele întâlniri avute. Am ţinut să le citesc şi în faţa celor cărora, în Biserica „Sfinţii Voievozi” din Urlaţi, am fost onorată să spun câteva cuvinte. Şi am avut bucuria să văd confirmarea acestor cuvinte pe chipurile acelora care le ascultau- oameni din toate generaţiile, membri ai comunităţii din Urlaţi sau ai celei de suflet şi crez pe care a clădit-o în jurul său părintele în toată ţară şi în toate locurile în care a ajuns- de la Ierusalim la bisericuţe din Basarabia ori cimitire militare în care dorm ostaşi români, nu întâmplător s-a asemuit şi a fost asemuit cu Gheorghe Pelerinul. A fost prezent primarul oraşului, Marian Machiţescu, i-a aprins o lumânare poeta Maria Bem- cea care l-a îndemnat să cuprindă într-o primă carte poezii pe care le scria din vremea seminarului teologic, au fost oameni care au ţinut să îmi mărturisească bucuria de a le fi fost duhovnic şi sunt destui aceia care, din diverse oprelişti, nu au putut ajunge.
În fapt, sunt cuvinte pe care , rostindu-le , am înţeles că le cuprinde, de fapt, unul singur : lumină. Fiindcă felul de a fi al preotului iconom stavrofor Pârvu I. Gheorghe, cuvintele sale, simplitatea înţelepciunii sale , fineţea ironiei şi a autoironiei lăsau în urma lor, de fiecare dată, o rază de lumină. Şi aş mai îndrăzni să adaug: un model demn de urmat ca om şi ca preot – şi ce mare nevoie avem, în timpul de azi, de modele, pentru cei care cred în puterea lor şlefuitoare şi în … lumina lor! Pentru vrednicia sa, preotul iconom stavrofor va fi fiind azi cetăţean al Raiului. Poate că într-o zi, după mai bine de şaizeci de ani de slujire preoţească, va primi şi cetăţenia de onoare a locurilor pământene în care a lăsat, mereu îmbrăcat în veşmântul preoţesc, mereu cu o vorbă bună şi un îndemn părintesc, spuse cu seninătate şi blândeţe, urme luminoase!
