Dunărea Călăraşi – CSM Ploieşti, mâine, ora 11.45
Petre Apostol
Echipa masculină de handbal CSM Ploieşti are parte de o nouă deplasare pe terenul uneia dintre posibilele adversare din playout, AHC Dunărea Călăraşi. Cele două formaţii se vor întâlni mâine, într-un meci televizat, care contează pentru etapa a XXIII-a din faza preliminară a Ligii Naţionale.
Handbaliştii pregătiţi de Dragoş Dobrescu şi Ion Nicolae speră să-şi extindă la patru seria de meciuri fără înfrângere. Mai ales că, în etapa trecută, au stopat o serie negativă, de 11 meciuri fără victorie, surclasând, în Sala „Olimpia”, ultima clasată, CSU Danubius Galaţi, scor 33-23 (18-13).
În urmă cu două etape, ploieştenii au reuşit un punct mare pentru faza următoare a campionatului, remizând pe terenul formaţiei HC Vaslui, după un joc în care, însă, pot considera că au pierdut două puncte, aflându-se la cârma meciului mai bine de trei sferturi din timp.
Cu patru etape rămase de jucat până la finalul primei părţi a campionatului, CSM Ploieşti nu mai are şanse nici matematic să se califice în playoff, ocupând locul 12, cu 18 puncte. În schimb, adversara sa din această etapă, AHC Dunărea Călăraşi, încă mai speră, situându-se pe locul al nouălea (primul sub linia celor care se califică în playoff), cu 26 de puncte, la şase puncte în urma campioanei decimate HCM Minaur Baia Mare.
Formaţia antrenată de selecţionerul României, Aihan Omer, se află, însă, într-o perioadă foarte nefastă, având o serie de şase înfrângeri consecutive şi opt meciuri fără victorie, ultimul succes al trupei din Călăraşi înregistrându-se în prima etapă a returului, cu CSU Danubius Galaţi.
Astfel că echipa ploieşteană are toate premisele ca, la capitolul moral, să stea chiar mai bine decât adversara sa, mai ales că în meciul din tur a defilat în Sala „Olimpia”, depăşind categoric pe AHC Dunărea, cu scorul 31-24 (16-6).
Meciul urmează să fie arbitrat de Liviu Gheorghiu şi Sebastian Hagiu, din Vaslui, ca observator fiind delegat Horaţiu Belu, din Bucureşti.
În cadrul etapei mai sunt programate următoarele partide:
HC „Adrian Petrea” Reşiţa – Steaua Bucureşti, astăzi, ora 18.00
HC Vaslui – CSM Focşani 2007, astăzi, ora 18.00
Danubius Galaţi – Minaur Baia Mare, mâine, ora 12.00
Energia Tg. Jiu – Politehnica Timişoara, mâine, ora 18.00
HC Odorhei – Potaissa Turda, luni, ora 18.00
Dinamo Bucureşti – CSM Bucureşti, miercuri, ora 17.45














