Numărul cererilor de instalare a panourilor solare a crescut de cinci ori în primele nouă luni ale anului şi aproape jumătate dintre români vor să facă astfel de achiziţii anul viitor, se arată într-un comunicat al E.ON România, remis, ieri, AGERPRES.
Un studiu realizat de E.ON în luna septembrie arată că aproape jumătate (46%) dintre români sunt interesaţi de achiziţia, în următorul an, a unui sistem de panouri fotovoltaice de la un furnizor de energie, numărul lor fiind în creştere cu 11 puncte procentuale faţă de aceeaşi lună a anului trecut.
Totodată, anul acesta, numărul prosumatorilor racordaţi la reţeaua Delgaz Grid a crescut puternic, ajungând la finele lunii septembrie la peste 3.500, şi se estimează că până la sfârşitul anului se vor înregistra circa 6.700 de prosumatori, aceasta reprezentând o creştere de patru ori faţă de începutul acestui an. De asemenea, numărul de instalări de centrale noi în condensaţie (E.ON Life), care asigură economii de până la 30% la factură, a crescut cu 17% în acest an. Potenţialul de economisire rămâne ridicat, în condiţiile în care foarte multe dintre centralele termice pe gaz din gospodăriile din România sunt mai vechi de zece ani şi ar trebui să fie înlocuite cu unele eficiente energetic.
Şi interesul pentru pompe de căldură (E.ON Green Life) este, de asemenea, în creştere. O pompă de căldură poate avea o eficienţă energetică de 500% (COP5), altfel spus produce de 5 ori mai multă energie decât consumă şi este de 5 ori mai eficientă decât o centrală termică pe gaz, iar randamentul mediu anual este 3,5 (COP).
E.ON îşi sprjină totodată clienţii oferindu-le opţiuni de finanţare avantajoase pe o perioadă de până la 7 ani, pentru a le uşura sarcina achiziţiei de soluţii eficiente energetic (centrale fotovoltaice, centrale pe gaz în condensaţie şi pompe de căldură).
E.ON România consideră că printre măsurile care vor trebui luate de autorităţi în perioada următoare este absolut necesar să se regăsească un pachet solid de măsuri de eficienţă energetică care să ţintească atenuarea impactului creşterii preţurilor la energie.
Studiul a fost efectuat de E.ON pe un eşantion reprezentativ naţional de 1.000 de persoane fizice, cu vârsta peste 18 ani, prin metodologia CATI (Computer Assisted Telephonic Interviews) în luna septembrie a anului 2022. Marja de eroare maximă calculată este de plus/minus 3,1% la un nivel de încredere de 95%.
Acasă Actualitate Numărul cererilor de instalare a panourilor fotovoltaice a crescut de cinci ori...