Consiliul Local Ploieşti a aprobat un nou regulament pentru comerţul stradal, care vine cu reguli stricte privind poziţionarea, dar şi aspectul chioşcurilor şi tarabelor care pot fi amplasate pe domeniul public. Reglementările intră în vigoare de la 1 ianuarie 2017 şi, dacă nu apar modificări până atunci, impun cheltuieli pentru comercianţi, care vor fi obligaţi să respecte noile norme, care stabilesc inclusiv modul în care un chioşc poate să arate, în centrul Ploieştiului şi în restul municipiului.
Cei care nu respectă prevederile din regulamentul pentru comerţ stradal riscă amenzi contravenţionale, cu valori între 500 şi 1.500 de lei pentru persoanele fizice, respectiv 1.000-2.500 de lei pentru persoanele juridice, care pot fi achitate cu reducere de 50% în primele 48 de ore.
Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.