Coarnele rinocerilor s-au micşorat gradual la nivelul tuturor speciilor în ultimul secol, iar vânătoarea ar putea fi cauza acestui fenomen, potrivit unui studiu publicat recent de cercetătorii de la Universitatea Cambridge din Marea Britanie, informează DPA, preluată de Agerpres.
Noul studiu, publicat în revista People And Nature, are la bază o analiză a fotografiilor cu rinoceri realizate în ultimii 140 de ani. Potrivit cercetătorilor de la Universitatea Cambridge, coarnele de rinocer sunt considerate o investiţie financiară şi, din acest motiv, animalele sunt adeseori ucise pentru a deveni trofee de vânătoare. Coarnele de rinocer sunt folosite, de asemenea, în medicina tradiţională din China şi Vietnam. Cercetătorii britanici sunt de părere că vânarea rinocerilor cu cele mai mari coarne a făcut ca doar exemplarele cu coarne mici să supravieţuiască.
Aceste animale transmit astfel generaţiilor viitoare trăsăturile lor morfologice asociate unor coarne mai mici. „Suntem încântaţi că am descoperit în fotografii dovada conform căreia coarnele de rinocer s-au micşorat de-a lungul timpului”, a declarat Oscar Wilson, fost cercetător la Facultatea de Zoologie din cadrul Universităţii Cambridge şi principal autor al studiului. Oscar Wilson, care lucrează în prezent la Universitatea Helsinki din Finlanda, a adăugat: „Coarnele rinocerilor au evoluat dintr-un anumit motiv – diferitele specii le folosesc în feluri diferite, de exemplu pentru a căuta hrană sau pentru a se apăra în faţa prădătorilor -, aşadar noi credem că deţinerea unor coarne mai mici va fi dăunătoare pentru supravieţuirea lor”.
Cercetătorii au măsurat coarnele de la 80 de rinoceri, fotografiaţi între 1886 şi 2018 şi ale căror coarne au fost surprinse în detalii amănunţite în acele imagini. Fotografiile – descoperite în portalul online The Rhino Resource Centre – vizează toate cele cinci specii supravieţuitoare: rinocerul alb, rinocerul negru, rinocerul indian, rinocerul de Java şi rinocerul de Sumatra.
Cercetătorii au analizat imaginile acelor rinoceri ucişi de vânători, inclusiv o fotografie din 1911 cu Theodore Roosevelt, care îl arată pe fostul preşedinte american în timp ce stătea lângă un rinocer negru pe care tocmai îl împuşcase. Experţii au măsurat şi alte părţi ale corpurilor rinocerilor, pentru ca lungimea coarnelor să fie calculată cu acurateţe în funcţie de proporţiile corporale. Ei au avut în vedere şi o serie de desene realizate într-un interval de peste 500 de ani – unele datând din perioada în care desenele erau folosite pentru a ţine evidenţa speciilor de animale.
Conform datelor astfel obţinute, până în anii 1950 au existat foarte puţine eforturi de promovare în rândul publicului a necesităţii de conservare a rinocerilor. „Cel puţin în ultimele câteva decenii, a existat o concentrare mult mai mare pe conservarea rinocerilor – iar această idee este reflectată în imaginile mai recente, care se referă la conservarea lor în sanctuare sau la starea lor din sălbăticie”, a explicat Oscar Wilson.
Rinocerii sunt specii ameninţate şi mai puţin de 30.000 de exemplare mai trăiesc în natură în zilele noastre. La începutul secolului al XX-lea, peste 500.000 de rinoceri trăiau la nivel mondial. Trei specii ale acestor vieţuitoare – rinocerul negru, rinocerul de Java şi rinocerul de Sumatra – au fost incluse pe lista speciilor în pericol critic de dispariţie.