În după-amiaza zilei de duminică, oamenii legii din cadrul Secției de poliție rurală Valea Doftanei au fost anunțați că două persoane sustrag material lemnos dintr-o pădure de pe raza comunei Provița de Jos.
În baza sesizării – precizează reprezentanţii IPJ Prahova într-un comunicat- polițiștii s-au deplasat la fața locului , unde au identificat apelantul, în calitate de reprezentant al Ocolului Silvic din zona Proviței de Jos. Acesta le-a declarat oamenilor legii că, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a depistat doi bărbați care cărau două trunchiuri de arbori esență gorun, dar la vederea acestuia ( a reprezentantului Ocolului Silvic-n.n.), i-au abandonat și au fugit într-o direcție necunoscută.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii i-au prins pe cei doi bărbaţi, cu vârstele de 38, respectiv 40 de ani, ambii din comuna Poiana Câmpina.
Cu ocazia cercetării la fața locului s-a constatat faptul că respectivii ar fi tăiat și sustras din pădurea fondului forestier privat cantitatea de 1,450 metri cubi material lemnos, aceasta fiind predată în custodie reprezentantului Ocolului Silvic.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori și furt de arbori.