Giorgiana Radu-Avramescu
„Cea mai mare bogăție a omului este sănătatea”. Acesta este motto-ul care întâmpină la deschidere site-ul Spitalului Orășenesc Urlați. Da, această bogăție începem s-o conștientizăm tot mai mulți, fiindcă viața noastră e legată de ea, încă de la vârste fragede, încă de la naștere chiar! Căci boala nu ține cont de vârstă, de statut social, de contul din bancă ori bănci. Boala se iscă și atât. Apoi, alergăm. Unde? Către spital. Către medici. Medici care sunt, devin, din ce în ce mai puțini pentru numărul mare de pacienți. Medicii pleacă, aleg alte meleaguri. Cei care rămân sunt cooptați în clinicile private, care la rându-le se înmulțesc. Bolile, cele grave, incurabile, se înmulțesc și ele. Spitalele, multe dintre ele, sunt în situația în care au tot ceea ce le este necesar, dar nu au ceea ce e cel mai important. Nu au medici suficienți. Cum este și cazul Spitalului din Urlați, județul Prahova, pe care l-am vizitat spre a mă convinge cum stau lucrurile.
Profit că doamna manager, Elena Rita Cișmaș, lipsește un ceas. Aleargă. E la Ploiești pentru a depune documentele necesare obținerii de fonduri, prin PNRR, pentru a extinde ambulatoriul. Îmi arată, mai târziu, terenul destinat acestei prelungiri. Pentru ca locul acela pe care acum cresc buruieni nefolositoare să fie util tratării pacienților, e nevoie de bani.
Așadar, până se întoarce, încerc să aflu lucruri și cine poate face o radiografie mai bună dacă nu chiar pacienții ?! Vremea frumoasă îi ține curte. Stau de vorbă cu câțiva, fără să știe ce-i cu mine acolo. Deci, mi se și pot plânge. Dar nu se întâmplă acest lucru. Aud doar cuvinte pozitive. Îmi laudă personalul medical, sunt mulțumiți de hrană, de condițiile din salon, pe care le constat și eu mai apoi. Un domn trecut de 55 de ani este internat în secția de boli interne, dar urmează să fie transferat la chirurgie. Va fi operat. Are încredere. Îmi mărturisește nemulțumirile pe care le are în urma unei internări la un spital mare din județ. N-ar mai merge acolo pentru nimic în lume. Aici se simte în siguranță. O altă pacientă vorbește, de asemenea, laudativ despre acest spital, de oameni și confort. De curățenie. E programată pentru o colonoscopie. Nici ea nu are temeri. Nu se află la prima internare aici. Un copil de 10 ani iese de la doamna doctor pediatru zâmbind, deși a venit plângând, după cum mi-a mărturisit mama lui.
Spitalul Orășenesc Urlați are dotările necesare tratării pacienților. Odată sosită, doamna manager mă invită să facem o vizită prin secții, saloane, cabinete. Îmi arată aparatura de înaltă calitate, laboratorul diversificat. Endoscoape, aparat anestezie, aparatură de ultimă generație, utilă pentru analize de urgențe, foarte necesar pentru cazurile grave, în care starea pacientului nu îngăduie să se aștepte o zi-două pentru a pune un diagnostic.
Vorbim cu câțiva medici, cu asistente. La Oftalmologie, în jur de 15 pacienți fuseseră până la ora 14.00. La Ginecologie, 10. La Gastroenterologie, 12. Pacienții vin din Urlați, dar și din orașele și comunele învecinate. Plopu, Mizil, Valea Călugărească, Iordăcheanu. Chiar și de la Ploiești se întâmplă să vină uneori. Medicii sunt și ei de departe. Cinci sunt din București. Apoi din Ploiești. Doamna doctor gastroenterolog Fiscu Alexandra și-a făcut rezidențiatul la Cluj, iar de doi ani și jumătate lucrează la Spitalul din Urlați, beneficiind de locuință din partea spitalului. Este singură pe secție. Are 50 – 60 de internări pe lună, plus celelalte cazuri care se prezintă în ambulatoriu. Spune că ar mai avea nevoie de încă un coleg. Volumul de muncă este mare. „Fiind o zonă viticolă, avem cirotici fără număr. Sunt mulți pacienți cu complicații posibile și imposibile”, afirmă doamna doctor, care laudă aparatura nouă- ecografe, CT.
Spitalului Orășenesc Urlați nu-i lipsește nimic, în afara medicilor. Acum e nevoie stringentă de un medic internist. Pe două posturi, la ora aceasta, există un singur medic, pensionar, cu contract servicii, îmi explică managerul Elena Rita Cișmaș, adăugând că la fel de mare nevoie este de încă un medic pediatru. La Pediatrie, doamna doctor nu poate face față singură, spun două asistente medicale de pe secție.
Doamna manager mă îndeamnă s-o „descos” în continuare. Îi cer să strige ce o „doare”, ce-i lipsește spitalului pe care-l gospodărește. „Avem bani. Avem excedent chiar. Nu avem nevoie de susținere din nicio parte. Avem NEVOIE de medici. De un medic internist și un medic pediatru. Se poate?”. Acesta este strigătul. Poate îl aude cineva. Cine trebuie!
