Ieri, sute de ploieşteni au retrăit bucuria de a nu se mai spăla la lighean!

N. Dumitrescu

După o lungă criză, la capătul a 80 de zile, timp în care peste 130.000 de ploieșteni care stau la bloc nu au avut apă caldă menajeră, societatea Termo Ploiești- unicul operator local care gestionează acum rețeaua de termoficare a orașului- a făcut o serie de anunțuri mult așteptate. După ce, inițial, marți seară a trimis un prim comunicat de presă, anunțând că se vor face primele probe în rețea, ieri, societatea menționată a revenit cu detalii în plus pe această temă. Astfel, s-a anunțat că, începând de ieri, în aproape 200 de apartamente a ajuns deja apă caldă, ceea ce înseamnă că ploieștenii care stau în ele sunt primii care, după mai bine de două luni și jumătate, nu se vor mai spăla la lighean! ”Stimaţi ploieşteni, vă anunţăm că astăzi (n.n.- ieri), 19 octombrie 2022, se reia furnizarea de apă caldă pentru blocurile racordate la centralele ”23 August” şi ”Bucov”. Cele două centrale, devenite funcţionale începând de astăzi (n.n.-ieri), deservesc 149, respectiv 46 de apartamente”, au precizat reprezentanții societății. Menționând că au fost create şi activate toate echipele de mentenanţă şi intervenţie, toţi angajaţii societăţii fiind pe teren pentru a verifica reţelele – primară şi secundară – de alimentare cu apă caldă şi căldură, în același comunicat de presă, societatea Termo Ploiești a mai adăugat: ”Reafirmăm că depunem toate eforturile ca, până la sfârşitul acestei săptămâni, distribuţia apei calde să poată fi reluată în tot oraşul. Revenim cu atenţionarea ca toţi abonaţii să se asigure că lucrările la instalaţiile interioare din imobile vor fi finalizate în timp util, astfel încât să fie evitate incidentele – inundaţii în apartamente sau în subsolurile blocurilor – ce pot apărea odată cu încărcarea acestora. Vom reveni periodic cu informaţii de interes public, până la reluarea distribuţiei de apă caldă şi căldură în tot oraşul”. Reamintim că peste 50.000 de apartamente din Ploiești, care sunt racordate la sistemul centralizat de termoficare, dar şi instituţii publice, inclusiv spitale, nu beneficiază, de la 1 august a.c., de apă caldă în sistem centralizat, după ce operatorul de la acel moment a sistat serviciul, invocând necesitatea unor lucrări la cazanul de apă fierbinte (CAF) 2. Operatorul a continuat însă să furnizeze apă caldă în sistem centralizat până la data de 27 septembrie a.c., pentru abonaţii ale căror apartamente erau racordate la CET 23 August şi Bucov, acest serviciu fiind ulterior sistat şi pentru aceştia din urmă. De atunci a început o lungă criză a termiei, într-un final, Consiliul Local Ploieşti aprobând înfiinţarea unei societăţi – Termo Ploieşti SRL- care să preia gestionarea serviciului de termoficare şi solicitarea transferului CET Brazi de la Consiliul Judeţean Prahova. Ulterior, CET Brazi şi reţeaua primară de transport a agentului termic au fost transferate către municipiul Ploieşti, iar serviciul a fost delegat societăţii Termo Ploieşti. Inițial, reluarea furnizării apei calde a fost anunțată de primarul Andrei Volosevici ”în jurul datei de 15 octombrie”, lucru care, însă, nu s-a confirmat. Apoi, după un lung șir de ședințe ale Consiliului Local Ploiești, inclusiv sâmbăta și duminica, și la ore târzii din noapte, certitudinea ca ploieștenii să aibă, din nou, apă caldă a venit abia în data de 17 octombrie a..c, când în ședința legislativului local din ziua respectivă a fost aprobată acordarea către societatea Termo Ploiești a sumei de 5 milioane de lei, necesară pentru achiziția unei prime tranșe de gaze, necesară repornirii instalațiilor și furnizării apei calde și, ulterior, a căldurii. Totodată, ieri, la prânz, și municipalitatea a venit cu o serie de detalii pe tema reluării apei calde. ”Primăria Ploiești informează cetățenii că operatorul S.C. Termo Ploiești S.R.L. a încheiat contractul-cadru cu OMV Petrom pentru furnizarea gazelor naturale la CET Brazi. Precizăm că municipalitatea are asigurate în buget sumele necesare pentru achitarea contravalorii facturilor ce vor fi emise în cadrul acestui contract. Asigurarea gazelor naturale pentru CET Brazi permite, astfel, demararea procedurilor tehnologice necesare pentru umplerea, etapizată, a rețelei primare și, ulterior, a celei secundare, ceea ce va determina aducerea agentului termic la o temperatură ce poate asigura, inițial, furnizarea de apă caldă menajeră către populație și, mai apoi, a încălzirii în sistem centralizat”, se precizează în comunicatul de presă al Primăriei Ploiești.