N.D.

Dumitru Dorin Prunariu – care, la data de 14 mai 1981, când avea vârsta de 29 de ani, a devenit primul român care a zburat vreodată în spațiul cosmic, acesta participând la misiunea Soiuz 40 din cadrul programului spațial „Intercosmos”, petrecând în spațiu 7 zile, 20 de ore și 42 de minute – va veni la Ploiești. Prezența sa va fi în cadrul evenimentului ”Acei oameni minunați și mașinile lor zburătoare”, conceput și organizat de către asociația ”Suntem România”, în colaborare cu Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova și cu suportul Cercului Militar Ploiești (Baza 2 Logistică Valahia). Acțiunile vor avea loc la Palatul Culturii, expoziții și prezentări tematice despre aviație urmând să aibă loc din data de 15 octombrie și până pe data de 22 octombrie a.c., zilnic, între orele 10.00-18.00. Așa cum s-a anunțat, invitatul de onoare al acestei manifestări va fi cosmonautul Dumitru Dorin Prunariu, care va deschide seria acestor manifestări și va prezenta și filmul zborului său cosmic, la ora 12.00, pe data de 15 octombrie, în program fiind incluse și discuții libere cu cei prezenți la eveniment. De precizat că în cadrul expozițiilor vor avea standuri de prezentare Muzeul Aviației Moldovei – ARPIA Tecuci; Aeroclubul României; Școala Superioară de Aviație; Academia Forțelor Aeriene «Henri Coandă»; Școala de Aplicație pentru Forțele Aeriene „Aurel Vlaicu”; Asociația Aeronautică Română; Regional Air Service Tuzla; Centrul Militar Județean Prahova; Asociația Vateranilor din Teatrele de Luptă; ARPIA – Asociația Română pentru Propaganda Aviației – filiala Prahova și București- Otopeni, pe lista invitaților fiind trecuți și general de flotilă aeriană Anton- Ovidiu Bălan, dar și reprezentanți de la Baza 2 Logistică „Valahia», Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir» Breaza, Centrul Militar Județean Prahova, asociațiile cadrelor militare în rezervă și în retragere etc. În cadrul acestor manifestări vor mai avea loc și prezentări de filme și de carte, tot din domeniul aviației, inclusiv în prezența autorilor.