N. D.

Presați de nemulțumirea celor peste 130.000 de ploieșteni care nu mai beneficiază de apă caldă la robinet de la 1 august a.c., aleșii locali stau aproape zilnic în ședințe. Astfel, ultima întrunire a Consiliului Local Ploiești a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, pe 7 octombrie, ședință care, ca de obicei, nu a fost lipsită nici de contre, dar nici de pauze, fie mai scurte, fie mai lungi – în contextul în care au existat situații de reluare a discuțiilor în plen chiar de pe o zi pe alta – obligatorii, însă, pentru ca grupurile de consilieri să se pună de acord cu chestiuni fie încă nerezolvate, fie apărute chiar în timpul întrunirilor. De data aceasta, subiectul disputat a fost tariful la gigacalorie, întrucât pe ordinea de zi au figurat dezbaterea și votul privind proiectul de hotărâre referitor la aprobarea unui nou studiu de oportunitate care să stea la baza funcționării, cu acte în regulă, a SC Termo Ploiești SRL. Concret, după discuții și pauze, aleșii au adoptat, într-un final, noul studiu de oportunitate privind gestionarea serviciului de alimentare cu energie termică produsă în mod centralizat la Ploiești, prin care s-a recomandat și tariful de 605,22 lei/Gcal. Deși tariful este destul de mare, în timpul ședinței, în intenția de a-i liniști pe ploieșteni, unul dintre consilieri, respectiv liberalul Gheorghe Sârbu, a ținut să facă o precizare expresă în ceea ce privește acest tarif, spunând că, în iarna 2022-2023, populația ar urma să plătească același cost ca și în sezonul rece trecut, respectiv 222,49 lei/Gcal, diferența urmând să fie suportată din bugetul local, așa cum s-a procedat mereu, în baza alocării de subvenții. De precizat că noul studiu de oportunitate avea nevoie să treacă de votul aleșilor ploieșteni întrucât acesta face parte din setul de acte ce vor fi analizate în ședința de mâine, marți, de la Consiliul Concurenței, unde se va discuta despre avizul ce trebuie obținut pentru activitatea noului operator de termoficare din oraș – Termo Ploiești. După aceea, în măsura în care nu vor fi probleme, Consiliul Local Ploiești va putea atribui societății menționate gestiunea directă a serviciului ce se ocupă de producția, distribuția și transportul energiei termice, în contextul în care, săptămâna trecută, în cadrul unei alte ședințe a legislativului local, s-a votat și organigrama acesteia, pas important în vederea angajării acelora care au lucrat până acum la CET Brazi.
Dacă totul va merge șnur astfel încât, așa cum a anunțat primarul Andrei Volosevici, pe data de 15 octombrie, adică peste câteva zile, ploieștenii să aibă în apartamente, din nou, apă caldă, după ce două luni și jumătate s-au spălat la lighean cu apa încălzită pe aragaz, rămâne de văzut. Și asta din cauza faptului că, așa cum s-a putut constata și la ultimele ședințe de consiliu, aleșii nu țin deloc să lase de-o parte disputele, ba din contră! Se acuză, în continuare, reciproc!