În data de 02.03.2016, începând cu ora 09:00, în parcarea complexului comercial CARREFOUR Ploieşti, se va testa capacitatea de reacţie şi răspuns în cazul unui seism major cu pierderi de vieţi omeneşti şi pagube materiale importante în localităţile Ploieşti, Câmpina, Plopeni, Vălenii de Munte, Urlaţi , Mizil şi Băicoi.
Ca obiectiv principal se propune ca locaţie permanentă pentru adunarea/concentrarea mijloacelor specifice de intervenţie parcarea complexului comercial CARREFOUR Ploieşti, în sensul realizării unei planificări şi distribuiri adecvate a resurselor către locurile afectate.
Situaţia creată presupune că pe lângă forţele de intervenţie, resursele umane şi materiale aferente fiecărei localităţi afectate, să se constituie 15 grupări operative de intervenţie punctuală (presupune resurse umane şi materiale suplimentare).