Luiza Rădulescu Pintilie

Pe la 1866, un incendiu distrugea jumătate din orașul Mizil. Vreo treizeci de ani mai târziu, după nenumărate petiţii şi petiţiuni, primarul urbei obţinea privilegiul ca expresul Bucureşti-Berlin să oprească, timp de un minut, în gara de pe calea ferată Ploieşti-­Buzău.
Astăzi, Mersul trenurilor anunţă că din capitala ţării pleacă, în fiecare zi, spre aşezarea de la graniţa câmpiei Bărăganului cu dealurile vestitelor podgorii ale Tohanului, 23 de trenuri care parcurg cei aproximativ 93 de kilometri până la destinaţie într-un ceas şi trei sferturi de oră.
Şi chiar dacă gara nu mai arată ca la înfiinţare, în 1872, şi nici cum o înfăţişează căr­ţile poştale din 1909, parfumul veacurilor trecute fiind risipit, ca în atâtea alte locuri, de trecerea timpului şi peste traverselor drumurilor de fier, cu siguranţă peronului de acum i s-ar putea adăuga, cu îndreptăţire, renumele de peron al poeziei şi al epigramei, după câţi autori şi iubitori ai celor două genuri literare vor fi poposit, în ultimii ani, …măcar un minut la venirea ori la plecarea de la Festivalul Internaţional „Romeo şi Julieta”, tocmai ajuns la ediţia a XVI-a. Un festival gândit, organizat şi însufleţit ediţie după ediţie de Laurenţiu Bădicioiu, Victor Minea, Claudiu Minea, Cristiana Bădicioiu şi adresat românilor de pretutindeni (cu vârs­ta de minimum 14 ani), în cadrul a două sec­ţiuni distincte – pentru elevi şi adulţi.
Înscrie­rile pentru ediţia din acest an sunt în plină desfăşurare şi rămân deschise până pe 20 decembrie, clasamentul câştigătorilor (cărora li se vor acorda premii în valoare de 4.000 lei) urmând să fie postat pe acelaşi site unde se realizează înscrierea –
www.romeojulie­tala mizil.ro – în intervalul 24-25 ianuarie 2023. Cei care îşi vor trimite creaţiile prin poştă – păstrând cumva legătura, peste timp, cu vechiul statut al aşezării, a cărei denumire provine de la ­vechiul substan­tiv turcesc menzil – serviciu de poștă – vor înscrie la destinatar următoarele date: prof. Bădicioiu Laurenţiu, Liceul ­Teoretic „Grigore Tocilescu“, N. Bălcescu, 111-113, ­Mizil, Prahova, menţiunea pe plic: Pentru „Romeo şi Julieta la Mizil”, ediția a XVI-a.
Oricum vor fi trimise epigramele şi poe­ziile către organizatorii noii ediţii, un ­lucru este cert, dovedit prin ediţiile de până acum ale festivalului: dincolo de competiţia în sine, ele deschid şi drumul către o lume a ­creativităţii, a fair-­play-ului şi a prieteniei în jurul talentului şi a bucuriei de a scrie, a umorului cu rost şi cu sens, pe care a ­ridicat-o în interiorul său acest festival, ca o măreaţă cetate a spiritualităţii de care e mare nevoie, mai ales acum când se prăbuşesc, destul de brutal, valori ce se adresea­ză spiritului.