Muzeul Județean de Artă Prahova ”Ion Ionescu-Quintus” Ploiești a anunțat redeschiderea programului ”Week-end la muzeu”, constând în ateliere de educație plastică pentru copii de minimum 6 ani. Cursurile, care au început pe data de 1 octombrie și vor dura până pe 17 decembrie a.c., se desfășoară în fiecare sâmbătă, între orele 11.00-12.00, la sediul muzeului menționat. Costul unei ședințe este de 6 lei /ședință /participant, în cadrul atelierelor copiii având parte, pe lângă vizite la acest muzeu, și de comentarii plastice pe marginea lucrărilor aflate în expoziții, dar și de activități practice – desen, acuarelă, modelaj, sub îndrumarea unui muzeograf. Copiii trebuie să aibă asupra lor, în funcție de planificarea săptămânală: bloc și creioane de desen, gumă, acuarele, pensule, pahar de plastic pentru apă, plastilină, precum şi alte materiale ce vor fi convenite de comun acord cu coordonatorul de program.