V. Stoica
Un accident rutier care putea avea urmări grave a avut loc în orașul Urlați, cartier Cherba, ieri dimineață, în jurul orei 03:45, potrivit informațiilor furnizate de ISU Prahova.
„Echipajele de intervenție ajunse la locul solicitării au constatat faptul că un autoturism a pierdut controlul și s-a răsturnat pe o parte. În vehicul se aflau două persoane: o fată în vârstă de 14 ani, încarcerată, și un tânăr în vârstă de 19 ani. Imediat, s-a procedat la extragerea victimei minore din autoturism, prin metode specifice de descarcerare, pompierii fiind nevoiți să decoperteze plafonul mașinii. Ulterior, ambele victime au primit îngrijiri medicale și au fost transportate la spital de echipajele SAJ și SMURD, pentru investigații suplimentare”, potrivit ISU Prahova.
Fata a suferit multiple traumatisme – cranio-cerebral, toracic, fractură claviculă stângă și fractură humerus drept, traumatism genunchi drept. Tânărul de 19 ani a suferit traumatism toracic și traumatism membru inferior drept.
Din verificările făcute de polițiști la fața locului a rezultat că tânărul aflat la volan nu are permis de conducere. ”Polițiștii din cadrul Poliției orașului Urlați au fost sesizați despre faptul că pe o stradă din oraș s-ar fi răsturnat un autoturism. Din primele date, a reieșit faptul că, un tânăr în vârstă de 19 ani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 102 K, din direcția Ceptura către Urlați, la un moment dat a pierdut controlul asupra autoturismului, a pătruns pe contrasens, răsturnându-se și oprindu-se în curtea unui imobil. În urma accidentului, conducătorul auto dar și o pasageră în vârstă de 14 ani au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere fără permis de conducere”, informează IPJ Prahova.