La finalul săptămânii trecute, fotbalul judeţean s-a pus „în mişcare” cu jocurile din 16-imile de finală ale Cupei României, faza judeţeană. În această rundă au intrat în competiţie grupările din Liga A Prahova, iar după încheierea acestor meciuri, şase echipe din primul campionat judeţean au spus adio competiţiei.
Cele mai mari surprize s-au înregistrat la Măgureni şi Drajna, unde au fost eliminate formaţiile AFC Băneşti-Urleta (finalista ediţiei precedente a cupei) şi Avântul Măneciu. Cea de-a doua echipă menţionată a pierdut calificarea la capătul unei partide în care s-au înregistrat câteva evenimente nedorite, doi jucători ai gazdelor „văzând roşu în faţa ochilor”. Un alt meci cu „scântei” s-a desfăşurat la Coada Izvorului, unde doi jucători ai localnicilor au fost eliminaţi, după ce aceştia i-au luat la bătaie pe portarul Iscru şi pe fundaşul Brânzea. Mai mult, nici centralul jocului nu a scăpat de furia localnicilor care au intrat pe teren, stropindu-l cu băuturi alcoolice!
Alte formaţii din Liga A eliminate au fost grupările Unirea Urlaţi, Voinţa Găzarul Surani, AFC Astra II şi AFC Brebu, echipele din eşaloanele inferioare calificându-se în turul următor.

Scoruri fluviu pentru Văleni şi Păuleşti

În prima etapă a returului Ligii A, programată la finalul săptămânii în curs, Teleajenul Vălenii de Munte şi CS Păuleşti se vor întâlni pe terenul primei grupări menţionate. În partidele de cupă cele două echipe nu au avut milă de adversarii întâlniţi, administrându-le 10-1 celor de la Stejarul Goruna şi 8-2 sportivilor de la CS Scorţeni Bordeni. Cu siguranţă, jocul de sâmbătă dimineaţa va fi unul frumos, deschis oricărui rezultat.
Rezultatele consemnate în partidele de sâmbătă şi duminică au fost următoarele:
CS Scorţeni Bordeni – CS Păuleşti 2-8
Luceafărul Drajna – Avântul Măneciu 4-2
Avântul Măgureni – AFC Băneşti-Urleta 2-1 d.pr.
Tg. Vechi Stăncești – Unirea Cocorăştii Colţ7-8 d.l.d.
Tineretul Balta Doamnei – Progresul Drăgăneşti0-3
Rapid Sălciile – Unirea Urlaţi 4-2
Voinţa 2009 Gornet – CSO Plopeni 1-4
Brădetul Ştefeşti – AS Tufeni Băicoi 1-3
Real Rio Cocoşeşti – Voința Găzarul Surani2-0
Caraimanul Buşteni – CS Cornu 0-4
Sportul Valea Cucului – CS Ceptura 3-4 d.pr.
Petrolul Băicoi – AFC Brebu 3-2
Cetatea Coada Izvor – Tricolorul Breaza 2-3
CS Brazi Negoieşti – CS Blejoi 1-2
AS Româneşti – AFC Astra II 2-1 d.pr.
Stejarul Goruna – Teleajenul Vălenii de Munte1-10