V. Stoica

Zeci de bătrâni singuri din Mizil, nedeplasabili sau cu afecțiuni medicale grave, care au nevoie de ajutor zilnic pentru a se hrăni, a se spăla și au dificultăți majore în aprovizionare sau prepararea mâncării vor beneficia de sprijin din partea angajaților unui serviciu specializat al Primăriei Mizil. Direcția de Asistență Socială Mizil a semnat, săptămâna trecută, un contract de finanțare pentru înființarea serviciului social „Unitate de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice”, în cadrul Programului de Interes Național „Servicii comunitare la domiciliu pentru persoane vârstnice dependente” derulat de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
Astfel, potrivit reprezentanților Primăriei Mizil, se înființează un serviciu social în subordinea Direcției de Asistență Socială Mizil, cu o capacitate de 40 de beneficiari, care va acorda îngrijiri la domiciliu pentru persoanele vârstnice dependente, atât pentru activități de bază ale vieții de zi cu zi (igienă corporală, îmbrăcare, dezbrăcare, hrănire), cât și pentru activități instrumentale (preparare hrană, efectuare cumpărături, activități de menaj). Scopul serviciului social nou-înființat este de a crește calitatea vieții persoanelor vârstnice dependente, singure ori a căror familie nu le poate asigura îngrijirea și de a preveni agravarea situației de dependență și instituționalizarea, iar în perioada următoare, DAS Mizil va identifica beneficiarii acestui serviciu social și va începe implementarea proiectului.