* Sumă forfetară lunară în avans pentru a ajunge la şcoală
Elevilor şcolarizaţi în altă localitate decât cea de domiciliu li se asigură o sumă forfetară lunară pentru cheltuielile de transport, în funcţie de distanţa între localitatea de domiciliu şi localitatea în care sunt şcolarizaţi, dus-întors, pe durata cursurilor şcolare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, prin unităţile de învăţământ în care sunt şcolarizaţi, prevede un proiect de ordonanţă de urgenţă, potrivit Agerpres.
Ministerul Educaţiei a iniţiat proiectul de ordonanţă de urgenţă care reglementează asigurarea transportului elevilor şcolarizaţi în altă localitate decât cea de domiciliu, serviciile complementare de educaţie şi extinderea învăţământului dual la nivel universitar, a anunţat joi, pe Facebook, ministrul Sorin Cîmpeanu.
Potrivit acestuia, toţi elevii şcolarizaţi într-o altă localitate decât cea de domiciliu vor primi o alocaţie forfetară de transport (fără a fi nevoie de niciun document justificativ), în plus faţă de bursa socială pe care o primesc toţi elevii care se încadrează în criteriile sociale sau medicale (elevi proveniţi din familii cu venituri reduse, elevi cu dizabilităţi, cu boli cronice sau orfani).
„Elevii pot solicita acordarea în avans a sumei forfetare lunare, iar alocaţia de transport este plătită din bugetul Ministerului Educaţiei, fără a afecta bugetele primăriilor. Suma forfetară lunară este de 50 de lei/lună pentru distanţa de 3 km. Pentru distanţele ce depăşesc 3 km, suma de 50 lei/lună se suplimentează cu 5 lei/lună pentru fiecare kilometru. În cazul în care tarifele practicate sunt mai mari decât suma forfetară, aceasta poate fi majorată cu până la 50%, dar nu mai mult decât contravaloarea documentelor de transport prezentate de către elevii care solicită suplimentarea sumei forfetare. În acest caz sumele se decontează pe baza documentelor de transport emise de operatorii de transport”, afirmă ministrul.
De asemenea, elevilor cazaţi la internat sau în gazdă în localitatea unde studiază li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 4 călătorii dus-întors pe lună, din bugetul Ministerului Educaţiei, prin unităţile de învăţământ unde sunt şcolarizaţi.
Potrivit acestuia, în localităţile dezavantajate socio-economic sau izolate, precum şi în localităţile unde nu există suficiente locuri în creşe sau grădiniţe, autorităţile publice locale, organizaţiile nonguvernamentale, instituţiile de cult şi operatorii economici pot înfiinţa şi finanţa servicii complementare de educaţie timpurie de tip ludotecă, centru de joacă sau centru multifuncţional.
„Instituţiile de învăţământ superior acreditate vor putea organiza, împreună cu operatori economici, învăţământ superior dual, formă de învăţământ în care responsabilităţile cu privire la desfăşurarea activităţilor de învăţare, predare şi evaluare sunt partajate între instituţia de învăţământ superior acreditată şi operatori economici. Instituţia de învăţământ superior organizează şi desfăşoară activităţi de învăţare, predare şi evaluare, iar operatorii economici organizează activităţi de învăţare prin muncă şi participă la evaluare”, a mai scris Cîmpeanu, pe Facebook.
El a arătat că operatorii economici vor acorda burse, cel puţin la nivelul celor acordate din fonduri publice pentru învăţământul universitar, precum şi din alte fonduri, pentru învăţarea în condiţii de calitate şi vor beneficia de facilităţi la plata impozitelor, taxelor şi contribuţiilor datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale, bugetelor fondurilor speciale sau bugetelor locale, potrivit prevederilor legale, după cum urmează:* valoarea cumulată a burselor plătite de către operatorii economici studenţilor înmatriculaţi la forma de învăţământ superior dual se deduce din impozitul pe profit al acestora;* valoarea cumulată a investiţiilor dedicate activităţilor de învăţare prin muncă se deduce din impozitul pe profit al operatorilor economici;* personalul desemnat de către operatorul economic pentru îndrumarea directă a învăţării prin muncă beneficiază de scutire a plăţii impozitului pe venitul din salarii.