Luiza Rădulescu Pintilie
De câţiva ani, apropierea zilei de 1 Martie redeschide pentru mine cutia unor amintiri devenite, sub trecerea timpului, o emoţie legănată între lacrimi şi bucurie. Printre lucrurile întipărite clar în minte- pentru că le-am aflat, copil fiind, spuse cu o voce caldă de draga mea mamă- e şi povestea şnurului răsucit, alb-roşu, din fire de mătase sau bumbac şi legat, la început de primăvară, de mâna copiilor, ca să îi apere de boli şi de nenoroc. Văd, şi cu ochii închişi, imaginea firului cu puteri magice aşezat apoi, după 12 zile, de crengile trandafirului de lângă uşa casei noastre şi de ramurile unui măr, ca să aibă rod bogat. Un măr altoit, cu o pricepere depăşită doar de calmul său nesfârşit, de bunicul din partea mamei, la fel ca şi câţiva cireşi şi pruni, ca să nu rămnim, eu şi sora mea, când se pârguiau fructele prin grădinile vecinilor.
Prins în ghemul timpului, doar şnurul a rămas neschimbat până astăzi sub tăvălugul modei care a transformat moneda de argint a mărţişorului în ghiocei de tablă, coşari de plastic sau inimioare de aur. O asemenea împletitură alb-roşie a aşezat mama, fericită că a devenit bunică, şi la încheietura firavă a mânuţei fiicei mele, Luiza Virginia, alintată atât de frumos de tatăl meu şi bunicul ei, plecat acum în primăvara Raiului, cu numele unei flori de primăvară- Călţunaş… Ce duioasă imagine, ce bucurie, ce emoţie, ce înlăcrimare !
Am descoperit, nu cu mult timp în urmă, într-o veche cutie de bomboane fondante, câteva dintre mărţişoarele ce mi-au decorat pieptul în anii de şcoală. Câtă mândrie încercam purtând pe uniformă, lângă inimă, talismanele simbol al primăverii! Ce bucurie să descoperi, numărându-le iar şi iar, că ai primit cele mai multe mărţişoare, semn nu atât al capitalului de simpatie venit din partea celor care dăruiau, cât mai ales al dorinţei lor de-a nu roşi, vinovaţi, când alţii păstrau tradiţia fără de care nu era, mai ales în şcoala din micuţul nostru sat, cu adevărat 1 Martie. Şi ce emoţie să regăsesc, după atât de multe anotimpuri, cei trei cerbi portocalii de plastic, cu coarne falnice- primiţi trei ani la rând de la acelaşi coleg, dintre cei cumpăraţi, pesemne, în ceată de prevăzătoarea şi grijulia lui mamă! – stând şi acum cuminţi în strânsura şnurului de mărţişor şi printre atât de frumoasele mele amintiri.
Se apropie 1 Martie! Cu parfum de ghiocei răsădiţi, cu drag, de mama lângă piatra cărărilor ce ne străbat curtea şi grădina şi cu încredinţarea că, purtat la mână ori lângă inimă, aninat de crengile firave de trandafir sau în ramurile îmbătrânite ale mărului, mărţişorul ne poate apăra de suferinţă şi de nenoroc.
