Baschetul masculin românesc s-a ”împrietenit” cu Ploieștiul și Sala ”Olimpia”. Astfel, Supercupa României 2022, ultimul trofeu al baschetului românesc care se va decerna în acest an, se dispută marți -27 septembrie – în Sala Sporturilor Olimpia din Ploiești, un alt eveniment de gală găzduit în municipiul nostru.
U-BT Cluj-Napoca, campioana en-titre a Ligii Naționale, se va duela cu deținătoarea Cupei României, CSO Voluntari, pentru Supercupa României 2022, competiție organizată de FR de Baschet. S-au pus deja în vânzare biletele pe site-ul bilete.ro pentru această confruntare, cele mai ieftine tichete fiind 15 lei. Va fi un super-duel, între echipe care vor juca în Europa, ulterior acestui meci, primul al sezonului „cu trofeul pe masă”.
Conform prosport.ro, U Banca Transilvania Cluj, campioana României din ultimii doi ani, a primit acceptul organizatorilor privaţi ai Euroligii şi EuroCup, de a evolua în acest sezon în cea de-a doua competiţie, considerată a doua valorică a continentului, după Euroligă. Din România, în această competiţie au mai jucat formaţiile CSU Asesoft Ploieşti şi Steaua Bucureşti.
În schimb, vicecampioana CSO Voluntari, manageriată de un ploieștean, Ionuț Georgescu, a optat pentru a continua în FIBA Europe Cup, dacă nu va trece de preliminariile Ligii Campionilor.
CSO Voluntari va evolua în turneul preliminar 1, între 21-23 septembrie, cu Leicester Riders, iar dacă va învinge, în semifinale va întâlni Tofas Bursa, pentru singurul loc calificant în grupe. FIBA a anunţat şi componenţa grupelor, astfel că din turneul preliminar 1, unde joacă şi CSO Voluntari, câştigătoarea va ajunge în grupa A, alături de SIG Strasburg, Falco Szombathely şi UCAM Murcia. Dacă ratează grupele BCL, CSO Voluntari va juca în grupa H a FIBA Europe Cup.
Anul acesta, FR Baschet a anunţat un nou sistem competiţional în Cupa României la masculin. În cele şase grupe se va juca pe sistemul fiecare cu fiecare, sub formă de turnee, între 1-3 octombrie, iar la turneul final se vor califica prima clasată din fiecare grupă, plus alte două echipe de pe locul 2, cu cea mai bună linie de clasament. Orașul nostru a găzduit de altfel festivitatea tragerii la sorți și va fi organizator și la turneul de calificare al grupeiA.
Cele şase grupe au următoarea componenţă:
Grupa A (echipă organizatoare CSM Ploieşti) – CSM Oradea, FC Argeş Piteşti,
CSM Ploieşti;
Grupa B (Athletic Constanţa) – SCMU Craiova, Athletic Constanţa, Laguna Bucureşti;
Grupa C (Dinamo Bucureşti) – U BT Cluj, Steaua Bucureşti, Dinamo Bucureşti;
Grupa D (CSO Voluntari) – CSM Miercurea Ciuc, CSO Voluntari, CSM Tîrgu Mureş;
Grupa E (CSU Sibiu) – CSU Sibiu, CSM Târgu Jiu, SCM Timişoara
Grupa F (Rapid Bucureşti) – Rapid Bucureşti, CSM Focşani, CSM Galaţi.