„Înţeleg să iau act de performanţa susţinută a DNA şi să-mi asum funcţia pe care o am şi să aplic dispoziţiile legii prin propunerea de reînvestire a procurorului şef al DNA”, a declarat ieri ministrul Justiţiei, Raluca Prună, la şedinţa de bilanţ a DNA. Declaraţia ministrului vine la o săptămână după ce preşedintele Klaus Iohannis declarase într-un interviu că „rezultatele obţinute de DNA cu siguranţă ne duc cu gândul la posibilitatea destul de avansată a reconfirmării în funcţie a Codruţei Kovesi“.
Reamintim că mandatul de procuror-şef al DNA deţinut de Laura Codruţa Kovesi expiră în această primăvară. Ea mai are dreptul la un mandat. Viitorul şef al DNA va fi propus de Ministrul Justiţiei şi numit de preşedintele României, cu un aviz consultativ al CSM.
Raluca Prună a precizat că va „demara imediat” procedura şi va trimite „aşa cum se cuvine o scrisoare la CSM”, fiind primul pas, în acest sens.
Întrebata de presă, ministrul Justiţiei a precizat că nu a „avut nicio discuţie cu preşedintele despre această propunere”. „Nu am discutat cu preşedintele în mod special despre reînvestirea doamnei procuror Kovesi”, a adăugat aceasta.