Petrolul a reînnodat șirul victoriilor, după un 3-2 nerecomandat cardiacilor, în „deplasarea” de pe „Ilie Oană”, cu Chindia Târgoviște! „Dubla” lui Dumitriu (8, 22) părea să ne asigure un succes clar, dar Popa (75) și Atanase (80) au ținut Chindia în joc, pentru ca Irobiso (82) să lovească decisiv și să aducă punctele cu care urcăm, momentan, pe podium.
Al șaselea joc consecutiv în care echipa lui Nae Constantin nu pierde și, în același timp, victoria cu numărul patru din acest start de sezon! Primul meci în care marcăm mai mult de un gol, dar și cel dintâi în care primim goluri, după 441 de minute în care Vâlceanu reușise să-și păstreze poarta neatinsă! Prima „dublă” stagională a unui petrolist, Dumitriu punctând de două ori contra Chindiei, și primul „roșu” din acest sezon, văzut de Ivanovski, în minutul 69 al întîlnirii de astăzi!
Cu 14 puncte, acumulate în opt jocuri, Petrolul este în zona podiumului și se gândeşte cu optimism la meciul următor. Duminică joacă tot pe „Ilie Oană”, de la ora 21.30, cu FC Botoșani.
Foto: Cristi Stavri (www.sportpictures.eu).

Chindia Târgoviște – FC Petrolul 2-3 (0-2)
Marcatori: Popa (75), Atanase (80)/Dumitriu (8, 22), Irobiso (82).
Chindia: D. Moldovan – Orzoco, Celea, Boldor, Ioniță (72 Atanase) – Akhmatov, Passaglia (46 Șerban) – Mihaiu (46 Cooper), Popadiuc (87 Cherchez), Dumitrașcu (26 Vorobjovas) – Popa (cpt). Antrenor: Adrian Mihalcea.
Petrolul: Vâlceanu – Meijers, Tamaș, Huja – Borța (86 Pashov), Dumitriu
(67 Tucaliuc), Cebotaru (57 Seto), Jair, Țicu (cpt) – Grozav (67 Irobiso) – Ivanovski. Antrenor: Nicolae Constantin.
Cartonașe galbene: Boldor (44)/Ivanovski (57, 69), Borța (63).
Cartonaș roșu: Ivanovski (69).
Au arbitrat: Florin Chivulete – Mihai Marica și Ferencz Tunyogi.
VAR: Sorin Costreie.
AVAR: Vladimir Urzică.
Rezervă: Sebastian Colțescu.
Observatori: Ioan Costin Toma (pentru arbitraj) și Imilian Șerbănică (pentru organizare).
Jucătorul meciului: Dumitriu

Înfrângeri pe linie la juniori
Petrolul a pierdut toate meciurile disputate la juniori, atât în Liga de tineret, cât şi la “Elite”. În Liga de tineret a fost 3-0 pentru Farul, la Constanţa, la “Elite”, juniori B, 10-1 pentru echipa constănţeană, iar la juniori C – în “Liga Elitelor Under 16”, Politehnica Iaşi – Petrolul s-a terminat 5-3 pentru moldoveni!