F. T.
Acest om nu a fost aplaudat de un stadion plin fiindcă a înscris un gol. Angajatului ISU „Şerban Cantacuzino” Prahova, plutonierul adjutant Valentin Ionuţ Petre, nu i-a fost cântat Imnul fiindcă a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere la vreun concurs. A fost doar aplaudat de câţiva
localnici dintr-o comună buzoiană: Amaru.
Tot ce stă scris mai departe pare o poveste cu happy-end. Nu e! Este o realitate petrecută miercuri, 17 august, şi relatată de către reprezentanţii pompierilor prahoveni într-un comunicat de presă. Iat-o:
„Era o tură obișnuită în Detașamentul de Pompieri Mizil, până când, în jurul orei 14:25, a sunat alarma.
Dispeceratul anunța datele unei posibile tragedii în comuna Amaru (judeţul Buzău – n.n.): persoană căzută într-o fântână cu adâncimea de aproximativ 10 metri.
Din acel moment, a început o cursă contra-cronometru a salvatorilor. În cel mai scurt timp, echipajele au sosit la locul intervenției confirmând informațiile sumbre furnizate de apelant.
Anii de experiență și lucrul în echipă au făcut ca fiecare salvator să cunoască abilitățile și iscusința celui de lângă el. Astfel, toate gândurile s-au îndreptat către plutonierul adjutant Petre Ionuț Valentin.
Ionuț a știut și a simțit că este intervenția lui. Nu era pentru prima dată când desfășura o asemenea operațiune. (…) S-a echipat cu hamul folosit în astfel de situații, a fost asigurat cu cordițe de salvare de către colegi și a coborât în fântână, pregătind victima pentru operațiunea de scoatere fântână. Ulterior, cu ajutorul accesoriilor specifice, victima, o femeie în vârstă de 54 de ani, a fost scoasă la suprafață.
A fost felicitat și a primit aplauze din partea tuturor celor care au așteptat cu sufletul la gură ca biata femeie să fie adusă la suprafață în viață. La finalul intervenției, a mărturisit, cu modestia ce îl caracterizează, că și-a făcut doar datoria.
Rapiditatea cu care s-a intervenit și profesionalismul de care au dat dovadă pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Mizil au condus la o intrevenție de succes, în urma căreia o viață a fost salvată (…)”.
Plutonierul adjutant Valentin Petre a mărturisit că „şi-a făcut doar datoria”.
Şi ce datorie! A salvat o viaţă!