Emil Calotă, fost primar al Municipiului Ploiești și bun prieten al scriitorului și jurnalistului Lucian Avramescu – cel ale cărui editoriale le-au regăsit, mulți ani, în acest colț de pagină, cititorii ziarului Prahova – a transmis, la rugămintea AMPRESS – agenția de presă fondată de același scriitor și jurnalist – câteva gânduri, înaintea evenimentului organizat în data de 17 august a.c., orele 17.00, la Muzeul Pietrei. De altfel, în timpul mandatului de edil al Ploieștilor, domnul Emil Calotă i-a conferit poetului Lucian Avramescu, titlul de „Cetățean de Onoare al Municipiului Ploiești” pentru contribuțiile la îmbogățirea peisajului liric autohton, ca și pentru legătura sa indisolubilă cu valorile și tradițiile comunității orașului Ploiești.
Iată ce spune Emil Calotă despre Lucian Avramescu:
„Lucian e cu noi… a plecat înaintea noastră, cutezător ca întotdeauna în viața lui pământeană, într-o lume în care vom ajunge și noi, ceilalți, pe rând și pe neașteptate. Pentru că nimeni nu așteaptă trecerea, ieșirea din viață, sau cu un cuvânt urât, moartea… și ea totuși, inexorabil, vine…
Lucian Avramescu nu a fost, ci îmi este în continuare prieten și inspirație. Nu mai vorbim ca până mai acum un an, dar ne întâlnim de fiecare dată când îi deschid o carte. De poezie sau de proză. Recitindu-l, îl aud și-i văd zâmbetul. E aici, e cu noi… Lucian, ca toate ființele dragi din viața mea a plecat… e într-o călătorie care l-a scăpat de o suferință atroce și în care își așează altfel pietrele din viața lui pe care atât de mult le-a iubit.
Multe lucruri m-au impresionat la prietenul meu, Lucian Avramescu. Astăzi, o să vă spun despre vitalitatea sa extraordinară, despre setea și puterea lui de viață, despre neobosita bucurie de a începe și reîncepe când nu mergea bine, și a duce mulțumit la capăt lucruri, proiecte în care credea că fac bine. Celor pe care îi iubea, comunității, și rostesc cu întreg curajul rostirii, pentru țara lui. Care e și a noastră…
Când și-a adunat energiile și a făcut din Sângeru nu doar un proiect cultural, nu doar casă, muzeu, loc de regăsire și de rugăciune, Lucian a pus la vederea celorlalți esențele nevăzute ale ethosului românesc. Pe lângă opera literară, aș spune că Muzeul Pietrei este opera lui profundă și mai durabilă chiar decât unele tipărituri. Pentru că aici Lucian a adus împreună reperele cele mai însemnate ale existenței omenești: identitatea de neam și familie, noblețea continuității, forța pământului care ne hrănește dacă îl respectăm, expresia perfectă a dumnezeirii pe care natura, pomii, iarba, pietrele, aerul acestui loc o întrupează aici. Aici, Lucian a predat o lecție de istorie românească și ne-a readus în minte ce conținut și înțeles are patriotismul.
Mă gândesc cum să predăm și noi lecția lui mai departe… cum să înțelegem că oamenii excepționali se nasc greu și ne sunt modele și repere. Lucian a fost, este, va rămâne un astfel de om”.
