F.T.

Ieri, în jurul orei 12, pompierii prahoveni au fost alertați, prin Numărul Unic “112”, că la Valea Călugărească flăcările au cuprins un depozit de pubele, containere şi compostoare care urmau să fie distribuite localnicilor. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova – care au trimis trei autospeciale de stingere cu apă și spumă la locul evenimentului -, inițial, incendiul s-a manifestat la vegetația uscată, pe o suprafață de două hectare, iar apoi s-a întins și la respectivul depozit, fiind distruse 2.300 de compostoare şi 123 de containere. Cauzele incendiului urmează să fie stabilite, nefiind exclusă nici varianta ca o țigară aprinsă şi aruncată la întâmplare să fi condus la izbucnirea acestuia.