N. D.

Cei care îndrăgesc folclorul vor avea ocazia să participe la un adevărat maraton dedicat atât acestui gen muzical, cât și dansului popular, în cadrul unui eveniment ce se va desfășura pe perioada a trei zile, la Breaza. Este vorba despre Festivalul Internațional de Folclor ”Calabreaza”, eveniment ce a împrumutat numele unui cunoscut dans popular și al unei formații de dans popular din Breaza – ”Calabreaza”, care a devenit și marcă înregistrată. Acest festival, aflat la cea de-a XVIII-a ediție, va fi organizat în perioada 13-15 august a.c., în paralel fiind desfășurat și un târg de artă meșteșugărească și culinară. Astfel, cei care vor dori să vină la Breaza vor avea trei zile de petrecere în aer liber, cu spectacole de folclor între orele 17.00 – 22.30, susținute de ansambluri de dansuri și grupuri vocale, pe scena amplasată în spatele Parcului Brâncoveanu din localitate urmând să urce și artiști cunoscuți de muzică populară.
Potrivit programului deja anunțat, printre ansamblurile de muzică populară care vor evolua se regăsesc ”Calabreaza”, ”Ciuleandra”, ”Doina Prahovei”, dar și ”Kymata”, al Filialei Prahova a Comunității elene din România și ”Veselia” din Bulgaria, orchestra ”Flacăra Prahovei” a filarmonicii ploieștene, iar dintre artiștii de muzică populară – Saveta Bogdan, Raluca Doboș, Agatha Toma, Nicu Ion, Claudia Ghițulescu, Ștefan Ifrim, Adriana Deaconu, Gigi Stoica etc. Fiind vorba despre un festival de folclor, în cadrul târgului de artă meșteșugărească va fi prezent și un meșter olar, la standuri special amenajate urmând să fie prezentate, pentru comercializare, produse de panificație, dulciuri și fructe.