După o perioadă de aproape un an în care comunicarea dintre Consiliul Judeţean Prahova şi Primăria Ploieşti a lăsat senzaţia celebrului joc al copilăriei „telefonul fără fir”, reprezentanţii celor două instituţii s-au reunit in aceasta dimineaţă, într-o şedinţă organizată în biroul preşedintelui CJ, Mircea Cosma, pe tema modernizării Spitalului Judeţean de Urgenţă. Autorităţile au găsit variante pentru extinderea unităţii medicale şi pentru amenajarea unei parcări corespunzătoare, în condiţiile în care, în momentul de faţă, pacienţii sau aparţinătorii care au treabă aici sunt nevoiţi să îşi lase maşinile pe un teren viran, plin de gropi şi noroaie.
Reprezentanţii celor două instituţii şi-au propus să realizeze un parteneriat pentru amenajarea parcării, pe terenul din partea stângă a spitalului, aflat în proprietatea municipalităţii.
Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova