F. T.

Importante forţe din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Şerban Cantacuzino” Prahova – 30 de pompieri, cinci autospeciale de stingere cu apă şi spumă, un echipaj de descarcerare, o autospecială de descarcerare, o ambulaţă SMURD, precum şi grupa operativă – au fost concentrate, ieri dimineaţă, pentru a stinge flăcările care au cuprins o fabrică de prelucrare a laptelui din Mizil.

Potrivit unui comunicat al ISU Prahova, incendiul s-a manifestat „cu flacără deschisă și degajare de fum, la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 450 de metri pătraţi”, neimpunându-se însă iniţializarea mesajului RO-ALERT.
Tot în acelaşi document de presă se mai precizează faptul că „angajații operatorului economic s-au autoevacuat, nefiind înregistrate victime”. La ora 11,35, ISU Prahova a anunţat că incendiul de la Mizil a fost lichidat.
(Foto: ISU Prahova)