Breaza a organizat, pentru a treia oară, Memorialul Doru Matei, întrecere fotbalistică dedicată celui care a fost, ani buni, sprijin și ”suflet” pentru fotbalul din această comunitate, mai ales în perioada de glorie a fotbalul brezean, în care echipa a evoluat și în eșalonul secund.
La capătul a două zile de turneu, cu patru echipe la start, alături de formația gazdă s-au prezentat pe stadionul ”Parc” trei formații din Liga a III-a: CS Păulești, CS Blejoi și Flacăra Moreni. Trofeul a rămas la Breaza pentru al treilea an consecutiv, dupa loteria penaltiurilor, într-o finală încheiată nedecis, în timp regulamentar (0-0), Alin Negreanu reușind să apere 3 din cele 6 penaltyuri executate de CS Păulesti, după un rezultat alb în primele 90 de minute. Flacăra Moreni a încheiat pe locul 4 turneul memorial, în timp ce trupa din Blejoi -la care antrenor a fost chiar unul dintre principalii organizatori ai turneului (Marius Vișan, președinte la CSO Tricolorul, respectiv technician la Blejoi)- a ocupat ultima treapta a podiumului. De remarcat că, pentru trupa lui Vișan, ca antrenor, urmează un cantonament de o săptămână, la Poiana Brașov, cu doua jocuri la final, cu Kids Tâmpa și AFC Zărnești.
Memorialul ”Doru Matei”, rezultate
Semifinale:
CS Blejoi – CS Păulesti 1-3 (D. Manescu / C. Neacșu, F. Rândașu, Cr. Vasile)
Tricolorul Breaza – Flacăra Moreni 3-2 (Cr. Negotei 2, A. Roșu / M. Vasile, C. Neagu)
Finala mică:
CS Blejoi – Flacăra Moreni 2-0 (D. Brăila, R. Catană – penalty)
Finala mare:
Tricolorul Breaza – CS Păulești 0-0, 4-3 după lovituri de departajare