După problemele mari de arbitraj apărute la primul joc al Petrolului din Liga I şi eșecul cu FC Voluntari (scor 0-1) au fost multe controverse legate de lipsa instructajului VAR, respectiv funcționarea sistemului.
Pentru a lămuri discuția legată de lipsa efectuării instructajului VAR la Petrolul Ploiești înainte de startul oficial al sezonului 2022-2023, președintele clubului, Costel Lazăr, a ținut să facă următoarele precizări, părând că… bate în retragere: „A existat o solicitare din partea domnului Alexandru Deaconu, manager de proiect VAR în România, către conducerea clubului pentru stabilirea unei întâlniri în care jucătorilor și staff-ului tehnic să li se prezinte noutățile apărute în contextul folosirii tehnologiei VAR.
Însă, date fiind unele schimbări survenite în ciclul de pregătire săptămânal al echipei și, în același timp, din cauza unui scurt-circuit de comunicare, pe care îl recunoaștem și ni-l asumăm, existent între ­conducerea clubului și staff-ul tehnic pe marginea acestui subiect, s-a omis perfectarea acestei întâlniri înainte de primul joc oficial al noului sezon. Salutăm introducerea sistemului VAR în România, un lucru cât se poate de benefic și care, fără doar și poate, va contribui la creșterea nivelului fotbalului românesc”, a declarat Costel Lazăr. Rămâne de văzut dacă, până luni, la ora celui de-al doilea meci, vor ajunge specialiștii CCA în implementarea VAR-ului și la Ploiești, pentru a-i instrui pe Nae Constantin și elevii săi.