George Marin
Nu este chiar simplu să analizezi un jucător de atac – l-am numit pe noul venit Mirko Ivanovski – când încă mai dăinuie amintirea celui care a ținut atacul în timpul campionatului trecut– iată că veni vorba de Sory Diarra!Ideea comparației vine aproape de la sine.Însă, a-i compara pe cei doi este un fel de a compara – scuzați asocierea – mere cu pere. Da, pentru că Diarra este mai puternic, luptând cu adversarul – să ne amintim că golurile sale au adus destule puncte! – în timp ce Ivanovski este tipul de atacant căruia trebuie să îi livrezi mingi utilizabile, care să păcălească întrucâtva apărătorii adverși pentru a le transforma în goluri. Până una-alta, la meciul cu Voluntariul, Ivanovski a fost unicul atacant de careu veritabil de pe foaie, fapt ce poate a stat de la bun început în mintea experimentatului (32 de ani)nord-macedonean care deține și pașaport bulgăresc. Nu avea de ce să se teamă de concurența lui Măzărache, acesta fiind alt tip de jucător ofensiv, chiar dacă Măză a mai jucat și în poziția cea mai amenințătoare pentru poarta adversă, dar numai la mare nevoie.
S-ar părea că sindromul acestei unicități dată de cvasi-lipsa concurenței pe post a funcționat în prima parte, Ivanovski fiind prea puțin acela pe care îl cunoșteam din perioada Astra. El a avut, totuși, două lovituri de cap foarte periculoase pentru poarta adversă (min. 35, 42), deși a avut puține mingi utilizabile provenite de la cei doi, sau trei, chemați să îl alimenteze cu baloane: Grozav, Cioiu și, la nevoie, Dumitriu, dar ultimul ar fi putut angaja mai degrabă un Mirko cu spatele la poartă. Nord-macedoneanul ar fi putut primi într-o poziție bună mingea de la Dumitriu, dar nu s-a demarcat suficient de rapid (min. 34). Lateralii Grozav și Cioiu au fost foarte zgârciți în a trimite mingea spre vârful petrolist, mai mult, primul l-a încurcat pe nord-macedonean când se pregătea să plaseze o nouă lovitură de cap din poziție favorabilă, centrală (min. 45+2). Baloanele utilizabile pentru Mirko au venit de la Țicu și Pașov, ceea ce nu este deloc rău în jocul global al echipei. De ținut minte că Ivanovski a avut aceste realizări într-o perioadă în care el nu s-a omorât cu firea – părere absolut personală, liber de a fi combătută! – în a avea mai multe tentative de a scăpa de marcajul la care l-au supus Matricardi, în majoritatea timpului, italianul văduvindu-l de vreo câteva mingi (min. 22, 24, 28,52, 76), sau Armaș.La fel de bine putea fi o indicație tactică să stea între cei doi fundași centrali adverși. Mirko a mai încercat câteva acțiuni speculative de recuperare a balonului (min. 21, 28), dar majoritatea duelurilor le-a pierdut, lăsând, pe undeva, senzația că știa de la bun început că nu are șanse la câștigarea balonului. Situația este reflectată în tabel.
Aparatul nostru cu raze pix nu are și nu va avea „microfoane” instalate în vestiar, el lucrează ca orice ochi al unui simplu spectator. Dar, schimbarea subită în „agitația” lui Ivanovski survenită după odihnă sugerează o oarecare posibilă discuție de pauză, la vestiar, despre vigoarea de care trebuie să dea dovadă un vârf de atac al unei echipe nou-promovate care dorește să ofere publicului și echipei însăși o victorie în meciul de debut. În ciuda unor demarcări neconvingătoare (min. 52, 55), l-am văzut pe Mirko mult mai activ, mult mai implicat și în recuperarea baloanelor în terenul propriu (min. 60, 71, 73, 74, 78) și în prezența în propriul careu la fazele fixe ale adversarilor (min. 71), este adevărat într-o perioadă în care Voluntariul conducea jocul (min. 60-80, în special). Ei bine,tocmai aceasta ar putea fi cauza pentru care Ivanovski nu a mai prezentat pericolul pentru poarta adversă așa cum a fost în primul mitan. Or mai fi fost și alte cauze știute doar în interior, dar aceasta a fost vizibilă, palpabilă. Despre respectarea tacticii generale propuse de conducerea tehnică, este vizibil că Ivanovski s-a supus și a împlinit ceea ce i s-a destinat. Acest lucru a ieșit clar în evidență în special la fazele fixe, când a ocupat mereu o anumită poziție destinată, fie în atac, fie în apărare. Fapt meritoriu nu numai pentru el, ci pentru întreaga echipă, ceea ce este un semn de disciplină tactică şi care va aduce, cu siguranță, și succese.
Am lăsat la final faza golului anulat de VAR (min. 22), pentru că și acolo Ivanovski a deținut un rol important. Ne amintim că în faza premergătoare ajungerii balonului în flancul stâng, Mirko a avut un duel, o contră la balon, cu cerberul său Matricardi, după care a rămas un timp la sol, cerșind faultul la linia careului mare. Cum arbitrul Găman nu s-a lăsat impresionat, Mirko s-a ridicat târziu, atunci când a simțit că poate veni o centrare înaltă pentru el de la Țicu și a sprintat pe spațiul, singurul disponibil, dintre Matricardi și Armaș. Numai că Țicu a surprins întreaga suflare de pe gazon și a trimis pe jos către Cioiu. Acesta a așezat mingea pentru șutul lui Dumitriu, cel care a trimis balonul în plasă, cu ajutorul abia perceputei devieri a lui Matricardi. Însă Mirko al nostru își căuta o poziție la doi-trei metri în spatele apărătorilor adverși, ceea ce a dus la anularea punctului. Nedumerirea mare este cum de un fotbalist atât de experimentat a ajuns în acea poziție. De ce nu s-o fi oprit din alergare când a văzut traiectoria balonului trimis de Țicu? Oricum, este greu să îi faci vină pentru așa ceva, pentru un act care ar fi putut veni instinctiv.
Toate aceste elemente prezentate, întărite de discrepanța dintre cifrele firave înregistrate la unele capitole și realizările faptice din teren, unele remarcabile, ne pun în fața dilemei pe care francezul obișnuit nu a avut de lucru și a scos-o la iveală: cʼest à prendre ou à laisser? Adică este de luat sau de lăsat? Nu am încotro, revin la ceea ce am spus în deschiderea materialului- Ivanovski este cam singular pe acea poziție. Vom afla adevărata capacitate a nord-macedoneanului după ce va avea un contracandidat pe post. Atunci vom judeca după alte coordonate.
