Miercuri, 13 iulie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Prahova au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară în județul Brașov, la locuința unei persoane bănuite de înșelăciune, fals informatic și fals privind identitatea.
Potrivit unui comunicat de presă al poliţiei prahovene „din cercetări, a reieșit faptul că, în perioada ianuarie – aprilie 2022, persoana bănuită ar fi folosit nume și date ale mai multor persoane – printre care, potrivit unor surse, inclusiv din Prahova – pe care le-ar fi introdus pe platformele online ale mai multor unități comerciale de creditare, inducându-le în eroare și determinându-le să îi remită sume de bani în diferite conturi. Prejudiciul cauzat este de 92.300 de lei.
În urma percheziției, au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace materiale de probă, telefoane mobile și 5.230 de lei.
În urma probatoriului administrat, față de bărbatul în vârstă de 27 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat unității de parchet competente, pentru luarea unei alte măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, în vederea aprobării întregii activități infracționale a acestuia”.