Petre Apostol

Echipa de volei masculin Tricolorul LMV Ploieşti are programat, mâine, meciul cu formaţia Volei Municipal Zalău – vicecampioana României în sezonul trecut, contând pentru etapa a XVII-a din faza I a Diviziei A1.
Adversarii jucătorilor pregătiţi de antrenorii Marian Anton şi Mădălin Marinescu au evoluat miercuri seară în sferturile Cupei României, câştigând prima manşă, de pe teren propriu, cu CS Unirea Dej. Partida s-a încheiat în prelungiri, sălăjenii impunându-se în tiebreak, după ce aveau 2:0 la seturi, scorul final fiind 3:2 (25:21, 25:22, 22:25, 22:25, 15:12).
Astfel că poate reprezenta un avantaj pentru ploieşteni faptul că echipa din Zalău a stat mai mult decât şi-ar fi dorit pe teren în meciul din Cupa României. Partida dintre Tricolorul LMV şi Volei Municipal Zalău este programată la Sala Sporturilor „Olimpia”, din Ploieşti, mâine, de la ora 14.30.
De menţionat că echipa care a eliminat formaţia ploieşteană din Cupa României, în turul anterior, CS Arcada Galaţi, a reuşit să învingă şi pe SCM U Craiova, liderul campionatului, care nu pierduse niciun meci pe plan naţional în acest sezon. Gălăţenii s-au impus, pe teren propriu, cu scorul de 3:1 (25:21, 22:25, 25:18, 25:19), având, astfel, prima şansă la calificarea în Final Four.
În celelalte meciuri din sferturi, Ştiinţa Explorări Baia Mare a câştigat, în deplasare, cu Dinamo Bucureşti, scor 3:1 (24:26, 28:26, 25:21, 25:22).
Universitatea Cluj a obţinut deja calificarea în Final Four, după ce Tomis Constanţa, formaţia pe care urma să o întâlnească în sferturi, s-a retras din toate competiţiile, în urma problemelor financiare avute.