Nicoleta Dumitrescu
Încălzirea globală nu mai este de mult timp o noutate, însă, de la an la an, efectele ei negative sunt din ce în ce mai vizibile în toată lumea. Iar dovadă este faptul că anotimpurile nu prea mai sunt aşa cum le ştiam, iernile fiind lipsite de zăpadă, iar verile extrem de toride.
De altfel, nici în România anotimpurile nu mai sunt cum au fost odată, destui fiind cei care duc dorul nămeților, în timp ce vara vine cu călduri de foc încă din luna iunie, valabil inclusiv anul acesta. Și mai rău este însă cu seceta, lipsa precipitațiilor uscând, deja, o parte dintre culturile agicole care nu au mai apucat să ajungă la maturitate, iar cei care își puseseră speranța că vor avea și anul acesta porumb în hambar fluieră a pagubă. De fapt, în multe zone ale țării pământul plânge, la propriu, de dorul ploii, inclusiv lacurile secând, acum fiind transformate în suprafețe de pământ brăzdate de crăpături adânci, amintind, parcă, de versurile lui Nicolae Labiș din ”Moartea căprioarei” – ”Ciuturile scot din fântână nămol”.
Poate că nămol încă nu se scoate din fântâni, însă, prin multe zone ale țării deja se dă apă cu porția, tot acest tablou readucând în atenție o mai veche bubă a agriculturii – irigațiile.
Dând timpul în urmă, de fapt de vreo 30 de ani încoace instalațiile de irigare a câmpurilor României s-au tot luat la întrecere, evident pe hârtie, cu tronsoanele de autostradă, rămânând veșnice promisiuni ale politicienilor, amânate și reactivate doar în campaniile electorale.
Când e vorba însă despre punerea în practică, ba nu sunt bani, ba aceste investiții nu se mai regăsesc pe lista de priorități, de la an la an recoltele rămânând la mila…ploilor care, după cum se vede, întârzie să mai vină. Asta în timp ce în multe zone ale țării încă se mai văd, din loc în loc, ”rămășite” ale vechilor instalații de irigare, multe dintre ”fierăraiele” care erau înșirate pe câmp fiind transformate, de mult timp, în ”fier vechi”.
Sunt multe de spus, sunt multe de analizat, însă nepriceperea și neselectarea priorităților într-un domeniu atât de important cum este agricultura se văd mai ales în verile în care nu plouă.
Trist este, așa cum au recunoscut, de altfel, și alții, că deși România are un teren atât de roditor, de multe ori este lăsat și pârloagă, în timp ce, prin alte țări, niciun petic de pământ nu este lăsat fără ca semințele să nu fie puse să rodească.
”Oare cum se face că suprafețele lor cultivate sunt atât de aliniate, parcă ar fi desenate, iar plantele atât de sănătoase, de verzi?”, sunt întrebările, firești, ale oricărui român care trece granița și vede de pe geamul mașinii ce pot face alții din orice bucată de teren pus la dispoziție pentru agricultură. ”Fac ceea ce e de făcut, nu ca la noi! La noi, agricultura a rămas, cum se zice, de căruță!”, vin imediat și replicile altor români, convinși fiind că dacă orice investiție s-ar fi făcut la vremea potrivită, cu totul altfel ar fi stat și lucrurile în România.
