Boris Johnson a anunţat joi că demisionează din funcţia de prim-ministru al Regatului Unit, cedând în faţa apelurilor din partea miniştrilor şi parlamentarilor Partidului Conservator, a relatat Agenţia Reuters, preluată de Agerpres. „Procesul alegerii unui nou lider ar trebui să înceapă acum”, a spus Johnson în cadrul unei conferinţe de presă din faţa Downing Street 10, referindu-se la funcţia de şef al Partidului Conservator.
„Am numit un cabinet pentru a servi, ca şi mine, până la instalarea unui nou lider”, a adăugat el. Într-un scurt discurs, Johnson a susținut că este clară voința Partidului Conservator „să existe un nou lider și, prin urmare, un nou prim-ministru”. Johnson a comentat că e trist că renunță la „cea mai bună slujbă din lume”.El a precizat a așteptat atât de mult până să ia decizia, deoarece a vrut să își îndeplinească mandatul dat de alegători , având datoria și obligația să facă ceea ce a promis. Ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, este favorit în rândul membrilor Partidului Conservator pentru a fi următorul lider al formațiunii, arată rezultatele unui sondaj YouGov realizat joi, în condițiile în care se așteapta ca premierul Boris Johnson să demisioneze.