Marcel Marin
Obligaţiile profesionale ale majorităţii jucătorilor echipei CS Blejoi – trupă care la finele turului Ligii A Prahova se clasează pe ultimul loc al podiumului de premiere – au determinat oficialii echipei să abordeze altfel programul de desfăşurare a cantonamentului. În aceste condiţii, diriguitorii echipei blejoiene au decis ca perioada de pregătire centralizată să se desfăşoare în două părţi şi pe plan local, unde jucătorii au parte de cele mai bune condiţii de antrenament şi refacere. Primul ministagiu de pregătire s-a încheiat la finalul săptămânii trecute, iar cel de-al doilea va debuta astăzi şi va lua sfârşit duminică.
În cele patru zile de cantonament, lotul blejoienilor a avut parte de două antrenamente zilnice, unul în care s-a pus accent pe pregătirea fizică, care s-a desfăşurat în satul Cocoşeşti, şi altul în care tehnicienii Răzvan Vlad şi Emil Coşieru au mizat pe lucrul cu mingea, efectuat pe terenurile de lângă şcoala din Ploieştiori. În afară de antrenamentele specifice, blejoienii au disputat şi un joc de verificare, în compania celor de la Real Rio Cocoşeşti, câştigat cu 4-2, iar la finele acestei partide lotul de jucători a efectuat recuperarea într-o locaţie din Ploieşti, unde au intrat „pe mâna” maseurului Mădălin Ionescu.
Fotbaliştii care au efectuat cantonamentul de iarnă au fost următorii: Ad. Gheorghe, A. Ioniţă (portari), Stoica, B. Badea, Filip, Stanca, Butoi, I. Dumitru, Enciu, Ruptureanu, Prodan, Dr. Gheorghe, F. Badea, V. Badea, Ivan, Cr. Vasile, I. Ioniţă, Stăncescu.
Şi-au prezentat achiziţiile
Cu prilejul cantonamentului, oficialii echipei şi-au prezentat “achiziţiile” cu care vor aborda partea secundă a campionatului. În afară de juniorii proveniţi de la Petrolul, Ad. Ioniţă şi Butoi, toţi ceilalţi fotbalişti au experienţa eşaloanelor superioare, fundaşul central Darius Badea şi mijlocaşii Dr. Gheorghe, respectiv, Ruptureanu fiind noile nume cu care blejoienii speră să încheie mai sus în clasament actualul sezon de Liga A.















