Petre Apostol
La Concursul Naţional Şcolar „Elisabeta Polihroniade”, desfăşurat la Călimăneşti-Căciulata, în perioada 5-14 februarie, Clubul Sportiv Universitar Ploieşti a reuşit să obţină locul întâi în clasamentul pe cluburi. De menţionat că, din păcate, a fost prima ediţie a concursului care s-a desfăşurat fără prezenţa marei maestre internaţionale Elisabeta Polihroniade, care a plecat dintre noi la finalul lunii trecute, la vârsta de 80 de ani.
La competiţie au fost prezenţi peste 170 de concurenţi, întrecerea contând şi pentru calificarea la Campionatul Mondial Şcolar, la care au obţinut dreptul de a participa câştigătorii probei de şah clasic.
Gruparea CSU Ploieşti, condusă de maestrul internaţional Andrei Cioară şi Constantin Ţurlea, a avut 14 sportivi în concurs, care au adunat 26 de medalii.
Alexandra Pătru a fost cea mai valoroasă sportivă a echipei ploieştene, cucerind trei medalii de aur. De asemenea, Maria Cioară şi Alessia Preda şi-au adjudecat câte două medalii de aur. În plus, Alexandra Pătru şi Maria Cioară au obţinut calificarea la Campionatul Mondial Şcolar.
REZULTATE
Proba de dezlegări de studii şi de probleme:
Băieţi 11 ani: Mastalos Iannis – medalie de argint,
Şerban Cristian- medalie de bronz
Fete 13 ani: Pătru Alexandra – medalie de aur,
Coman Ana – medalie de argint
Fete 15 ani: Marin Alexia – medalie de argint
Fete 17 ani: Popa Andrada – medalie de aur
Proba de Şah Blitz:
Fete 7 ani: Cioară Maria – medalie de argint
Fete 9 ani: Preda Alessia – medalie de aur
Băieţi 11 ani: Şerban Cristian – medalie de aur
Fete 13 ani: Coman Ana – medalie de argint,
Pătru Alexandra – medalie de bronz
Băieţi 13 ani: Bulău Andrei – medalie de aur
Fete 17 ani: Popa Andrada – medalie de bronz
Proba de Şah Rapid:
Fete 7 ani: Cioară Maria – medalie de aur
Fete 9 ani: Preda Alessia – medalie de aur
Băieţi 11 ani: Şerban Cristian – medalie de bronz
Fete 13 ani: Pătru Alexandra – medalie de aur,
Coman Ana – medalie de bronz
Băieţi 13 ani: Bulău Andrei – medalie de bronz
Fete 17 ani: Popa Andrada – medalie de argint
Proba de Şah Clasic:
Fete 7 ani: Cioară Maria – medalie de aur 6 puncte din 9 partide
Fete 9 ani: Preda Alessia – medalie de bronz 7 puncte din 9 partide
Fete 13 ani: Pătru Alexandra – medalie de aur 6 puncte din 9 partide, Coman Ana – medalie de bronz 5,5 puncte din 9 partide
Băieţi 13 ani: Bulău Andrei – medalie de argint 7 puncte din 9 partide
Fete 17 ani: Popa Andrada – medalie de argint 4,5 puncte din 9 partide















