Imaginea de față, din zona Gării de Sud Ploiești, ne-a fost transmisă de către unul dintre cititorii ziarului nostru. Susținând că, pe data de 4 iulie a.c., a fost amendat, și că i s-a reținut și permisul de conducere pentru o perioadă de 60 de zile, menționează acesta, pentru că a circulat ”pe așa zisul contrasens din fața Gării de Sud”, acesta a lansat un apel în atenția autorităților locale, prin intermediul publicației noastre, pentru realizarea unor intervenții în zonă, astfel încât situația cu care s-a confruntat să nu se mai repete și în cazul altor șoferi: ”De când mă știu în acest oraș, toată lumea face această manevră de întoarcere. Îmi amintesc că, acum ceva timp, era trasată o săgeată cu direcția spre stația Coreco Sud. Această bandă problematică era considerată ca un giratoriu, chiar cu avantajul că nu mai perturba traficul de mașini care veneau de la Kaufland spre autogară și invers, pe strada Depoului. Este nevoie să fie marcată corespunzător banda verde, să fie hașurată ca suprafață aferentă unui scuar, ca șoferii să știe ce este cu ea. În prezent, toate marcajele sunt șterse pe șosea. Este nevoie să se rezolve acest lucru cât mai urgent!” .