Petrolul a început anul 2016 aşa cum l-a terminat pe 2015, adică tot cu un eşec, 2-0 pentru CSU Craiova şi cu o prestaţie care nu are cum să liniştească în vreun fel cu privire la viitorul echipei. Dintre combatantele Ligii I cu care galben-albaştrii se luptă pentru evitarea retogradării, după prima rundă, doar ACS Poli Timişoara a arătat mai rău, la „prima vedere” decât echipa lui Constantin Schumacher, singurul „amănunt” de ţinut minte fiind acela că, şi pentru a o depăşi pe ACS Poli, Petrolul va avea de recuperat, în play-out, o diferenţă de 7 puncte, dacă sezonul s-ar „închide” acum. Noul sistem competiţional este cel care „ţine în viaţă” Petrolul, înjumătăţirea punctelor aducând ceva suspans în Liga I, şi şanse, teoretice, tuturor echipelor pentru a-şi realiza obiectivele, un simplu exerciţiu de imaginaţie arătând că, dacă nu ar fi fost acest nou sistem competiţional, la Petrolul era, deja, „oblonul tras”.
Partea foarte interesantă, cu un echilibru al competiţiei greu de anticipat, va fi în play-off, unde nu mai puţin de cinci echipe vor fi despărţite de 1-2 puncte, Astra, Dinamo, Pandurii, Viitorul şi FCSB având şanse „teoretice” să încheie sezonul regulat pe primul loc.
În play-off, după cum se prezintă lucrurile acum, cele două retrogradate direct, plus echipa care merge la barajul de supravieţuire, nu se pot alege decât dintre cele 4 codaşe de acum, fiind greu de crezut că lângă Petrolul, Concordia Chiajna, ACS Poli şi FC Voluntari mai poate apărea vreo echipă cu „emoţii” în cele 14 meciuri care se vor juca în partea secundă. Cu 10 debutanţi în tricoul galben-albastru în primul meci oficial din acest an şi cu nu mai puţin de 7 jucători aflaţi la primul „contact” cu fotbalul românesc, echipa lui Constantin Schumacher are nevoie urgent să convingă şi să se convingă că „poate” duce o luptă care nu se anunţă nici simplă, nici „transparentă”. Până acum, statutul de „victimă” nu a putut fi schimbat!

Rezultatele şi marcatorii etapei a XXIV-a din Liga I:
ASA Tg. Mureș – Pandurii 0-1
A marcat: -/Sapunaru (45-penalti).
Viitorul – CSMS Iași 1-2
Au marcat: Tanase (89-penalti)/Golubovic (45), Nuno Viveiros (53).
Astra Giurgiu – CFR Cluj 2-2
Au marcat: Boldrin (63, 90)/Juan Carlos (38), Vitor Bruno (56).
CSU Craiova – Petrolul 2-0
Au marcat: Vatajelu (19-penalti), Rocha (63).
Poli Timişoara – FC Voluntari 1-2
Au marcat: Zicu (90+3)/Rus (75), Tudorie (90+2).
Dinamo – FC Botoşani 1-0
A marcat: Costache (27)/-.
Concordia – Steaua 0-2
Au marcat: -/Varela (6), Hamroun (30).

Clasament
1. Astra 24 13 8 3 40-28 47 (+11)
2. Dinamo 24 12 8 4 31-23 44 (+8)
3. Viitorul 24 12 7 5 46-26 43 (+7)
4. Steaua 24 12 7 5 33-21 43 (+7)
5. Pandurii 24 12 7 5 31-24 43 (+7)
6. ASA Tg Mureş 24 8 11 5 26-20 35 (-1)
7. CSMS Iaşi 24 9 8 7 20-23 35 (-1)
8. CS U Craiova 24 8 6 10 25-25 30 (-6)
9. FC Botoşani 24 6 8 10 30-33 26 (-10)
10. CFR Cluj* 24 7 10 7 29-25 25 (-5)
11. ACS Poli 24 4 9 11 22-34 21 (-15)
12. FC Voluntari 24 3 9 12 23-40 18 (-18)
13. Concordia 24 3 8 13 21-40 17 (-19)
14. Petrolul* 24 2 8 14 16-31 8 (-22)
*Echipe penalizate cu 6 puncte.

Etapa a XXV-a:
Vineri, 19 februarie:
FC Botoşani – Astra Giurgiu, ora 20:30
Sâmbătă, 20 februarie:
CSMS Iaşi – Poli Timișoara, ora 18:00
Dinamo Bucureşti – Concordia Chiajna, ora 20:30
Duminică, 21 februarie:
Petrolul – FC Viitorul, ora 18:00
CFR Cluj – ASA Tîrgu Mureş, ora 20:30
Luni, 22 februarie:
Pandurii Tg. Jiu – CS U Craiova, 18:00
FC Voluntari – Steaua Bucureşti, ora 20:30