Vineri, 19 februarie, de la ora 18.00, pe scena Centrului Cultural „Aurel Stroe” din Buşteni, trupa de teatru GMG Esperom din Braşov prezintă spectacolul „Gunoierul” de Mimi Brănescu (tânăr dramaturg, primul român care a primit Premiul Ambasadei Irlandei la Bucureşti, autor al scenariului serialului „Las Fierbinţi”), avându-i ca actori pe Silviu Dudescu, Eugen Frâncu, Gina Moarcaș, Monica Dabaca şi Nae Ştefan. Piesa este o comedie spumoasă despre “minunile” ascunse ale gunoiului nostru, cel de toate zilele. “Ce se întâmplă atunci când, întors acasă după o zi grea de muncă, întâlneşti un vagabond care îţi schimbă total cursul vieţii şi te aduce în pragul nebuniei? Fluierând, te îndrepţi spre tomberonul blocului spre a arunca, ca de obicei, punga de gunoi a vieţii zilnice şi dai peste el, gunoierul, vesel, suspect de binevoitor şi sociabil, boschetarul anonim care te convinge, pas cu pas, că viaţa liniştită pe care o aveai până atunci este cu totul alta”, transmit organizatorii.














