Proiectul de lege, depus pe 9 ianuarie şi care va intra în dezbatere în procedură de urgenţă mai întâi în Senat, în calitate de primă cameră sesizată, propune reducerea CAS cu două puncte procentuale la angajator, până la 13,8%, şi cu 3 puncte procentuale, până la 7,5%, la angajat (pentru condiţii normale de muncă). În prezent CAS-ul este de 15,8% la angajator si 10,5% la angajat. „O viitoare scădere a nivelului contribuţiei de asigurări sociale aplicată angajatului antrenează o creştere a nivelului salarial, care se traduce la nivel macroeconomic prin creşterea puterii de cumparare şi a nivelului de trai. Astfel, datorită creşterii puterii de cumpărare, va creşte şi consumul, iar economia va înregistra un trend pozitiv”, se arată în expunerea de motive la acest proiect. Florin Pâslaru, liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, a declarat că nu este vorba despre un proiect electoral: „Cred că Ministerul de Finanţe ar trebui să îşi facă nişte calcule şi, lăsând deoparte dorinţa mea, cred că ar trebui să fie de acord cu această iniţiativă legislativă. Nu vreau să fie gândită ca o iniţiativă legislativă electorală”, a spus el. Ministrul Finanţelor Anca Dragu îşi anunţase, ieri după-amiază, participarea la şedinţa senatorilor PSD, în contextul în care parlamentarii social-democraţi au depus la începutul lunii un proiect de lege prin care vor reducerea cotelor de contribuţii la asigurările sociale.