V. Stoica
Un incendiu violent a cuprins, în miezul nopții de miercuri spre joi, o hală de producție și clădirea de birouri ale unei fabrici de mobilă din comuna prahoveană Măneciu. După o luptă de circa două ore cu flăcările, pompierii care au intervenit cu șase autospeciale cu apă și spumă au reușit să localizeze incendiul. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, intervenția a fost dificilă din cauza cantității mari de materiale combustibile: vopseluri, diluanți, lemn, bureți, utilaje. Ulterior, s-a lucrat pentru înlăturarea efectelor negative de pe suprafața de circa 5.000 de metri pătrați mistuită de flăcări.
Hala de mobilă și clădirea administrativă cuprinse de flăcări aparțin unuia dintre cei mai importanți producători de mobilier din județul Prahova – Bradul Măneciu, unde lucrează circa 110 angajați, fabrică înființată în urmă cu circa trei decenii, potrivit unor surse locale. Încă nu se știe câți dintre angajații fabricii au rămas fără loc de muncă, în urma acestui nefericit eveniment, dar cu siguranță vor fi probleme, având în vedere violența incendiului care a mistuit clădirile respective. În aceste zile, reprezentanți ai Bradul Măneciu au fost prezenți la una dintre cele mai importante expoziții de profil din lume, organizate la Milano, unde în cele 20 de pavilioane expun peste 2.000 de companii din întreaga lume, printre care se află și cea din Măneciu. A fost nevoie de mai bine de 12 ore pentru ca incendiul să fie declarat lichidat. “Începând cu ora 14.00, incendiul de la fabrica de mobilă este lichidat. În continuare rămân la fața locului 5 mașini de stingere care vor acționa pentru înlăturarea efectelor negative”, a anunțat joi purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae.
Imagini: ISU Prahova