Cupa României, faza județeană, a avut programată o nouă rundă, cea mai mare surpriză fiind eliminarea celor de la CS Bănești de către o formație aflată cu un eșalon valoric mai jos – CS Blejoi II (foto), ”satelitul” formației din Liga a III-a activând în Superliga B. A fost 4-1 pentru oaspeți, cu gazdele ratând două lovituri de departajare însă, la scorul de 0-0 (!!!), portarul detașat de la prima echipă- Petru Marinache- având un rol important în obținerea calificării, la fel ca și Dragoș Mănescu (autor al unei ”triple”), Ghinea sau Rudaru. Blejoiul are acum de rezolvat promovarea în primul eșalon județean cu echipa ”satelit”, o victorie pe teren propriu cu Puchenii Mari, sâmbătă seara, asigurând ”biletele” pentru Liga A.
Tot în Cupă, liderul din Liga A- CS Păulești- a avut emoții la Albești, unde s-a impus doar la lovituri de departajare (scor 4-1 pentru oaspeți de la punctul cu var). Tot la mijlocul acestei săptămâni s-a jucat și ultima restanță din Liga A, Unirea Urlați depășind cu 1-0 pe Petrolul 95.
Cupa României – turul 4, rezultate:
Știinţa Albești – CS Păulești 1-1 (1-4 după loviturile de departajare)
Tricolorul Breaza – Carpaţi Sinaia 5-0
CS Blejoi II – AFC Bănești Urleta 4-1
AS Starchiojd II – Petrolistul Boldești 3-4
Șoimii Ciorani – AS Strejnic 3-0 (echipa oaspete nu sa prezentat la joc)
Măgura Slănic – Voinţa Vărbilău 0-3 (echipa gazdă a anunţat că nu se poate prezenta)
CS Șirna Varniţa – CS Mănești 2013 2-5
Atletic United este și ea calificată în faza sferturilor de finală
Meci restant din Liga A, etapa 26:
Unirea Urlaţi – Petrolul 95 Ploiești 1-0