O echipă medicală americană a anunţat că a grefat în premieră mondială un implant de ureche umană realizată pe baza celulelor proprii ale pacientei operate şi cu ajutorul unei imprimante 3D, o procedură care ar putea să ajute persoanele afectate la naştere de o malformaţie rară, informează AFP, preluată de Agerpres. Operaţia a fost realizată în cadrul unui studiu clinic destinat evaluării siguranţei şi eficacităţii unui astfel de implant pentru persoanele diagnosticate cu microtie – afecţiune rară care face urechea externă să nu se dezvolte corect. AuriNovo, numele implantului, a fost dezvoltat de compania 3DBio Therapeutics, iar operaţia a fost realizată de Arturo Bonilla, fondatorul unui institut specializat în tratarea acestei malformaţii, aflat în oraşul San Antonio din statul american Texas.
Procedura a fost realizată creând o amprentă 3D a celeilalte urechi, pe deplin dezvoltată a pacientei, apoi colectând celule din cartilajul urechii sale. Acestea au fost plasate apoi într-o cultură de laborator pentru a se obţine o cantitate suficientă, fiind ulterior amestecate cu un hidrogel de colagen. Acesta este amestecul utilizat pentru imprimarea 3D a implantului.
Implantul a fost înconjurat de o structură de susţinere, imprimată şi biodegradabilă, care este absorbită de corpul pacientului odată cu trecerea timpului. Medicii se aşteaptă ca urechea astfel grefată să dezvolte în timp aspectul şi funcţiile unei urechi naturale, inclusiv elasticitatea sa.
Studiul clinic va include un număr total de 11 pacienţi şi se va desfăşura în statele americane California şi Texas.
Medicul Arturo Bonilla speră că acest implant va putea într-o bună zi să înlocuiască tratamentele existente, care implică realizarea unei proteze în urma prelevării de cartilagiu sau folosirea unei substanţe denumite polietilen poros.
Prima soluţie este o procedură îndelungată, iar implantul care foloseşte polietilen poros este mai puţin flexibil în comparaţie cu cel testat la clinica din San Antonio, a precizat chirurgul american.
Microtia afectează aproximativ 1.500 de bebeluşi în Statele Unite în fiecare an, potrivit companiei 3DBio Therapeutics.
Dacă nu prezintă alte probleme de sănătate, aceşti copii pot să aibă o viaţă cât se poate de normală. Însă unii dintre ei sunt afectaţi de felul în care oamenii din jur privesc acest tip de malformaţie.
Printre factorii care pot să crească riscul de microtie se află diabetul mamelor şi alimentaţia maternă săracă în glucide şi în acid folic.
Pe viitor, compania americană speră să dezvolte implanturi şi pentru forme mai severe de microtie.
Implanturile imprimate 3D ar putea fi de asemenea utilizate în cazul altor afecţiuni care implică prezenţa unui cartilaj, precum defecte sau răni la nivelul nasului, reconstrucţii mamare şi ale meniscului.