F.T.
Săptâmâna trecută, la Ştefeşti, în organizarea Direcţiei Silvice Prahova, s-a desfăşurat faza locală a cocursului „Cel mai bun fasonator”, la care au participat reprezentanţi a şapte ocoale silvice de pe raza judeţului.
Concurenţii au avut de parcurs cinci probe, respectiv „Doborârea arborilor”, „Schimbarea lanului de tăiere”, „Tăiere de precizie”, „Tăierea combinată” şi „ Curăţirea de crăci”.
Câştigător a fost desemnat pădurarul Vasilică Chivi, în vârstă de 46 de ani, angajat în cadrul Ocolului Silvic Slănic, acesta urmând să reprezinte Direcţia Silvică Prahova la faza naţională care se va desfăşura în cursul acestei luni şi va fi găzduită de către Direcţia Silvică Neamţ. Competiţia „Cel mai bun fasonator mecanic”, rezervată profesioniştilor din silvicultură, este organizată anual de către RNP – Romsilva şi de către Federaţia Sindicatelor din Silvicultură – „Silva”.