N.Dumitrescu

Din această lună, firmele din Prahova au la dispoziţie un nou instrument pentru gestionarea riscurilor la care este expus procesul decizional. Este vorba despre serviciul de rating pentru companii – „Risc Partener”, dezvoltat de către Camera de Comerţ şi Industrie Prahova, un seminar pe această temă fiind organizat, ieri, la sediul instituţiei din Ploieşti, la care au participat mai mulţi oameni de afaceri din judeţ. „ Risc Partener este un raport unic, furnizat de către Camerele de Comerţ, care aduce predictibilitate în relaţiile de afaceri. Documentul conţine informaţii juridice şi financiare actualizate despre afacerile din România. Raportul analizează criterii precum buna reputaţie, solvabilitatea, profitabilitatea operaţională, potenţialul de export, incidentele de plată înregistrate, aferente companiilor pentru care se solicită emiterea. Este un instrument necesar la fundamentarea deciziilor cu privire la o nouă afacere sau un potenţial partener”, au declarat reprezentanţii Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova. De precizat că la acest seminar a fost invitat, pentru a prezenta beneficiile noului serviciu, şi un reprezentant de la Camera de Comerţ şi Industrie a României, care i-a încurajat pe oamenii de afaceri prahoveni să dea curs noii facilităţi. „Pentru eficientizarea procesului decizional, companiile au nevoie de informaţii clare şi detaliate despre partenerii lor de afaceri existenţi şi potenţiali.Raportul Risc Partener este un mijloc de a analiza concurenţa, sintetizând cele mai relevante informaţii de afaceri, care conţine cele mai recente date, de la ultima actualizare. Este nevoie de prezentarea unei analize pragmatice cu privire la stabilitatea companiilor şi probabilitatea acestora de insolvenţă”, au mai menţionat reprezentanţii CCI Prahova, care i-au îndemnat pe cei prezenţi ca, pentru a fi la curent cu noile servicii oferite, să acceseze inclusiv site-ul instituţiei. Documentul care conţine informaţiile care vor fi cuprinse în raportul Risc Partener, eliberat de către CCI Prahova, se eliberează contra cost ( 100 de lei plus TVA).