Federaţia Sanitas va organiza un miting de protest în data de 15 iunie, unde şi-au anunţat participarea peste 10.000 de membri de sindicat din toată ţara, pe fondul nemulţumirilor privind probleme de natură salarială cu care se confruntă, în prezent, angajaţii din Sănătate şi Asistenţă socială. Potrivit unui comunicat al Federaţiei, transmis joi AGERPRES, autorităţile s-au angajat, prin PNRR, să modifice sistemul de salarizare, inclusiv cel de acordare a sporurilor, fără să ţină seama de specificul muncii în domeniul Sănătăţii şi al Asistenţei sociale – care diferă semnificativ de celelalte sectoare bugetare (de exemplu, să plafoneze sporurile la 20% din salariul de bază şi să le acorde în cuantum fix, ca procent din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată). În situaţia în care viitoarea lege a salarizării va fi construită pe baza principiilor asumate în capitolul „Bună guvernanţă” din PNRR, principalii perdanţi vor fi angajaţii din Sănătate şi din Asistenţă socială. Reprezentanţii Federaţiei Sanitas solicită aplicarea corectă şi în totalitate a prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pentru toate drepturile salariale cuvenite angajaţilor din Sănătate şi din Asistenţă socială: creşterea salariilor de bază, aplicarea sporurilor şi plata gărzilor la salariul de bază aflat în plată.
De asemenea, aceştia cer asigurarea finanţării voucherelor de vacanţă de la bugetul de stat, pentru angajaţii din Sănătate şi eliminarea din Legea-cadru nr. 153/2017 a plafonului de 30% care limitează acordarea sporurilor, compensaţiilor, primelor, indemnizaţiilor şi a altor drepturi salariale pentru angajaţii din Sănătate şi Asistenţă socială.
Totodată, sindicaliştii din sănătate vor rediscutarea cu partenerii sociali a obiectivelor asumate de autorităţi prin PNRR în ceea ce priveşte buna guvernanţă în sectorul public, cel puţin cele referitoare la principiile care vor sta la baza reformei sistemului public de salarizare.