N.Dumitrescu
După ce, la sfârșitul săptămânii trecute, a fost organizată Bursa generală a locurilor de muncă din Prahova, la Ploiești, astăzi are loc o nouă acțiune similară, de data aceasta destinată unui anumit public țintă: studenții.
Evenimentul se va desfăşura la Casa de Cultură a Studenților din Ploiești, în campusul Universității ”Petrol-Gaze, între orele 10.00-16.00, la evenimentul intitulat ”Smart Job Hunting – Bursa locurilor de muncă” fiind așteptați tineri aflați în căutarea unui loc de muncă încă din perioada studenției. Vor participa 50 de companii și firme care își vor prezenta oferta locurilor de muncă în diferite domenii, în total fiind vorba despre peste 300 de posturi, de la conducători auto, laboranți, tehnicieni, operatori chimiști până la ingineri. Acțiunea este organizată de Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, Camera de Comerț și Industrie Prahova, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Prahova, Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova, Casa de Cultură a Studenților Ploiești și Agenția pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului Ploiești.