Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, ieri, un mesaj cu prilejul Zilei Independenţei Naţionale a României. ”Aniversăm astăzi 145 de ani de la declararea Independenţei României, într-un context deosebit de complicat pentru Europa, generat de războiul brutal şi neprovocat declanşat de Federaţia Rusă împotriva unui alt stat suveran, Ucraina”, a spus şeful statului în mesaj, citat de Agerpres.
Preşedintele Iohannis afirmă că, alături de Marea Unire, Independenţa este unul dintre pilonii statului român modern, iar celebrarea acestui moment reprezintă un prilej potrivit pentru rememorarea evenimentelor definitorii pentru istoria naţiunii noastre.
„În anul 1877 România îşi proclama independenţa, marcând astfel un pas important spre desăvârşirea unităţii naţionale şi spre un statut european. La Plevna, la Rahova sau la Griviţa, românii au impresionat Europa prin curajul lor, demonstrând trăinicia unirii înfăptuite la 1859. Marile puteri au luat act de naşterea unei ţări care îşi croia propriul destin la Dunărea de Jos, prin angajamentul patriotic al elitelor politice ale vremii, în frunte cu Principele Carol de Hohenzollern. Înflorirea culturii, avântul industriei, transporturilor şi infrastructurii, precum şi dezvoltarea relaţiilor internaţionale ale României, toate acestea au fost rodul imediat şi direct al dobândirii independenţei de stat. Modernizarea instituţională, economică şi legislativă fără precedent a continuat pentru mai multe decenii. Idealul unei naţiuni suverane şi libere urma să se desăvârşească doar o generaţie mai târziu, prin viziune politică şi prin curajul românilor care, în 1918, au înfăptuit Marea Unire. Acestea sunt coordonatele majore ale istoriei noastre, care ne arată cât de dificil a fost drumul spre modernitate şi de cât de multă perseverenţă şi tărie de caracter au dat dovadă înaintaşii noştri”, arată şeful statului.
Preşedintele Iohannis subli­niază că libertatea, dreptul naţiunilor de a-şi alege şi construi propriul destin, protejarea vieţii şi a demnităţii umane sunt repere fundamentale ale marii comunităţi democratice.
„Astăzi, când suntem martorii resuscitării unei mentalităţi imperialiste, în numele căreia un stat independent este supus unei agresiuni barbare, semnificaţia zilei de 10 Mai 1877 în istoria României este cu atât mai relevantă. Libertatea, dreptul naţiunilor de a-şi alege şi construi propriul destin, protejarea vieţii şi a demnităţii umane, toate acestea sunt repere fundamentale ale marii comunităţi democratice căreia îi aparţinem. Sacrificiile înaintaşilor noştri au reprezentat temelia dezvoltării României europene. Este acum datoria noastră să susţinem şi să apărăm valorile şi principiile pe care le împărtăşim cu partenerii noştri euro-atlantici”, conchide şeful statului.
Ziua Independenţei Naţionale a României este sărbătorită, începând din acest an, la data de 10 mai, în urma adoptării Legii nr. 189 din 8 iulie 2021, fiind zi de sărbătoare naţională, lucrătoare, potrivit https://legislatie.just.ro/.
Proiectul de lege privind sărbătorirea zilei de 10 Mai ca Ziua Independenţei Naţionale a României a fost adoptat de Senat la 22 decembrie 2016 şi de Camera Deputaţilor la 9 iunie 2021. Preşedintele Klaus Iohannis, prin Decretul nr. 811 din 8 iulie 2021, a promulgat Legea nr.189/2021 privind sărbătorirea zilei de 10 mai ca Ziua Independenţei Naţionale a României. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 681/9 iulie 2021, potrivit https://www.cdep.ro/.