Emmanuel Macron a fost reales pentru un al doilea mandat de preşedinte al Franţei cu 58,5% din voturi, a anunţat ieri dimineaţă Ministerul de Interne de la Paris, anunţând un rezultat provizoriu după numărarea tuturor buletinelor de vot, transmite dpa, citată de Agerpres. Contracandidata sa de extremă dreapta, Marine Le Pen, a obţinut 41,45% din voturi. În cel de-al doilea tur al scrutinului prezidenţial, alegătorii francezi au avut de ales între Emmanuel Macron, politician pro-european şi liberal, şi Marine Le Pen, lidera formaţiunii politice de extremă dreapta Adunarea Naţională. În primul tur al alegerilor prezidenţiale, care a avut loc pe 10 aprilie, au concurat 12 candidaţi. Partidele tradiţionale, socialiştii şi republicanii, au obţinut rezultate slabe la acest scrutin. Prezenţa la vot în cel de-al doilea tur a fost de 72%, conform sursei citate. Emmanuel Macron, victorios în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale franceze de duminică în faţa contracandidatei de extremă dreapta Marine Le Pen, a declarat că votul alegătorilor care au ales să blocheze Adunarea Naţională îl obligă în anii ce vor urma şi a afirmat că va fi preşedintele tuturor, transmit AFP şi Reuters.”Ştiu că mulţi din compatrioţii noştri m-au votat astăzi (n.n. – duminică, 25 aprilie) nu pentru a susţine ideile pe care eu le susţin, ci pentru a le bloca pe cele de extremă dreapta. Vreau să le mulţumesc şi ştiu că am o datorie faţă de ei în anii ce vor veni”, a declarat preşedintele în funcţie în timpul unui discurs în faţa susţinătorilor săi adunaţi pentru a sărbători victoria la Turnul Eiffel din Paris.”Va trebui să fim binevoitori şi respectuoşi pentru că ţara noastră este împovărată de atâtea îndoieli, de atât de multe diviziuni”.”Nimeni nu va fi lăsat pe marginea drumului. Va depinde de noi să lucrăm împreună pentru a realiza această unitate care ne va permite să trăim vieţi mai fericite în Franţa. Anii care vor urma cu siguranţă nu vor fi liniştiţi, dar vor fi istorici”. „Nu mai sunt candidatul unei tabere, ci preşedintele tuturor”, a mai afirmat Emmanuel Macron.